roundcubePână la vârsta de 5 ani, un copil care provine dintr-un mediu în care a beneficiat de stimularea limbajului și implicit a comunicării, a auzit cu 32 de milioane de cuvinte mai mult decât un copil care provine dintr-un mediu sărac, fără stimulare. Acest lucru se datorează în parte și faptului că până la vârsta de 3 ani se dezvoltă 80% din creierul unui copil, iar până la vârsta de 7 ani, abilităţile lui de comunicare, urmând ca în anii de şcoală să se construiască pe aceste baza acestor abilitatăţi.

Importanța procesului de comunicare cu copilul în primii lui ani de viață, modalitatea în care îl construim și metodele de stimulare au fost subiectele discutate în cadrul Conferinței de Educație Timpurie cu titlul ”ȘȘȘ! Ai grijă cum vorbești dacă vrei să cresc sănătos!”, organizate de Fundația ACORNS, prin divizia FIRST7. Trei traineri din Anglia – Michelle Peter, Cathy Hamer, Gill Osmond – şi Valentina Secară, din România, au vorbit despre modalitățile în care educatorul foloseşte multiple tehnici prin care îl implică pe copil în procesul comunicării.

”În România, comunicarea se face mai mult către copil și nu îl implică pe acesta direct. Comunicarea cu un copil se face cu el, oferindu-i posibilitatea de a răspunde, de a avea “o voce” indiferent de vârsta lui”, declară Valentina Secară,  Manager General Fundația ACORNS.

Cititul și povestitul cărților, vizitele la bibliotecă, jocurile cu litere și numere, învățarea de cântece și poezii, desenul și pictura și joaca împreună cu prietenii duc la dezvoltarea unor copii precoce la indicatorii de dezvoltare socială și cognitivă la vârsta de trei ani. Ei au abilități lingvistice avansate, niveluri înalte de stimă de sine, cooperare și sociabilitate, precum și abilități de discriminare și spațiale mai bune. Ei continuă să-și păstreze aceste avantaje și în mediul școlar.

”Există uneori percepția că un copil de 2 sau 3 ani este prea mic pentru a începe să acumuleze vocabular într-o limbă străină sau pentru a descoperi cărțile și cititul de la vârste așa fragede. Cercetările și experiența noastră arată însă cu totul altceva: procesul de dezvoltare emoțională și intelectuală a copilului începe din prima zi de viață și, cu cât copilul este stimulat mai mult, cu atât el se va dezvolta mai frumos, mai bine și va deveni un copil, apoi adolescent și un adult sănătos din punct de vedere emoțional”, declară  Dr. Cathy Hamer, consultant în politica de cercetare şi pshiholog specializat pe teme educaţionale şi de sănătate din Marea Britanie.

La conferință au participat 100 de educatori și supraveghetori din creșe și grădinițe de stat, dintre care un sfert au venit din instituţiile din ţară, şi care au beneficiat gratuit de informaţie specifică formării continue a educatorilor şi modele de bune practici pe care să le aplice imediat în activitatea lor.

Educatorii participanți la Conferință au subliniat nevoia lor permanentă de instruire de specialitate prin care să aibă acces la metode moderne de educare și dezvoltare a copiilor din creșele și grădinițele din România. De asemenea, mesajul cel mai des menționat, ca fiind foarte valoros, a fost crearea unei relații mai strânse cu părinții în activitatea grădiniței după modelul voluntariatului practicat în Marea Britanie, prin care părinții se implică în triada copil-părinte-educator.

Fundaţia ACORNS este prima organizație din domeniul educației din România certificată Investor in People și premiată cu Every Child Matters Standards Award. Fundaţia Acorns oferă prin intermediul grădiniţei ACORNS Nursery educație și îngrijire copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 şi 6 ani după metoda și programa britanică care are ca punct central individul și capacitățile sale. Fundaţia Acorns este membru al Council of British International Schools, British Association for Early Childhood Education, National Literacy Trust (Marea Britanie), National Children’s Bureau (Marea Britanie), Early Years – the organization for young children (Irlanda de Nord) și British Romanian Chamber of Commerce, fiind afiliată International British School of Bucharest și Cross Frontier Education.

FIRST7, divizie a Fundaţiei ACORNS, este un centru de coaching pentru personalul din educație, oferindu-i acestuia informații de calitate și acces la pregătire continuă pentru a ajuta copiii să se dezvolte armonios și echilibrat. FIRST7 își propune să fie un centru în care educatorii să simtă că aduc valoare în viața copiilor și că prin pregatirea lor continuă, personală și profesională, pot schimba destine.

Împreună învăţăm să fim la fel de deştepţi ca şi copiii noştri!