Mousse  vitamineleO nouă campanie educaţională a Uniunii Naţionale a Producătorilor de Suc, intitulată „Mousse şi suc 100% – aici sunt vitaminele isteţe!” este lansată, cu o durată de trei ani. Campania vizează conştientizarea părinţilor asupra faptului că sucurile 100% şi mousse-urile din fructe şi legume sunt un mod convenabil de a îmbogăţi cu vitamine alimentaţia familiei. Campania va acoperi cinci ţări europene: România, Polonia, Cehia, Lituania şi Slovacia.

Obiectivul campaniei:

Obiectivul campaniei „Mousse şi suc 100% – aici sunt vitaminele isteţe!” este educarea părinţilor şi copiilor cu privire la consumul de sucuri 100% şi mousse-uri, care pot fi o modalitate foarte bună de a suplimenta cu vitamine şi nutrienţi alimentaţia zilnică. Studii recente arată faptul că în cele 5 ţări în care se desfăşoară campania, consumul de sucuri este mult mai mic decât media Uniunii Europene, existând o disproporţie puternică în special în comparaţie cu ţările din Europa de Vest. Aşa cum indică Raporul de piaţă Liquid Fruit realizat de AIJN 2014, media consumului de sucuri în România este de aproximativ 1 litru de suc/ persoană anual. Cantitatea zilnică de suc recomandată de nutriţionişti este de 200 ml.

Ideea campaniei:

Campania „Mousse şi suc 100% – aici sunt vitaminele isteţe!” are ca punct de plecare ideea că sucurile 100% şi mousse-urile sunt „soluţii smart”, deoarece sunt atractive, moderne şi mai ales, convenabile. Sucurile şi mousse-urile sunt vitamine isteţe, deoarece ambalajul lor le transformă în fructe în forme moderne. Acest lucru le permite consumatorilor să se bucure de ele oricând şi oriunde.

Cui îi este adresată această campanie?

Campania este adresată în mod special mamelor, întrucât sunt principalii factori de decizie în ceea ce priveşte alimentaţia copiilor, dar şi copiilor pentru care tehnologiile „smart” sunt naturale. Activităţile desfăşurate în cadrul campaniei vor fi adresate simultan pe TV, internet, website şi pagina de Facebook a campaniei.

Cine este organizatorul campaniei?

Uniunea Naţională a Producătorilor de Suc (KUPS) este angajată într-un proces de popularizare a sucurilor 100% şi mousse-urilor şi educarea consumatorilor în ceea ce priveşte alimentaţia echilibrată. Campania „Mousse şi suc 100% – aici sunt vitaminele isteţe!” continuă activităţile anterioare ale Asociaţiei prin care aceasta a promovat obiceiurile alimentare sănătoase, în special prin activităţi legate de programul „5 porţii de legume, fructe sau sucuri”.

Pentru mai multe informaţii despre campanie, accesaţi www.sucsimousse.eu şi pagina de Facebook Trăieşte SMART.

Campania este finanţată de Uniunea Europeană şi Republica Polonă, precum şi din Fondul de promovare a Fructelor şi Legumelor oferit de KUPS.

Uniunea Naţională a Producătorilor de Suc (Asociaţia KUPS) este o organizaţie industrială ce asociază producătorii de suc şi alte entităţi ce cooperează în mod direct cu industria producătoare de suc. Încă din 1993, Uniunea reprezintă industria în iniţiativele naţionale şi ale Uniunii Europene, cooperând cu instituţii ştiinţifice, laboratoare, precum şi cu organizaţii naţionale şi internaţionale ale industriei. De asemenea, Asociaţia KUPS funcţionează în beneficiul consumatorilor prin intermediul sistemului său de control voluntar, pentru a asigura sucuri de înaltă calitate.

În plus, în cadrul operaţiunilor sale, KUPS urmăreşte o serie de activităţi de promovare şi de educare, promovând obiceiurile alimentare sănătoase, inclusiv ideea de 5 porţii de legume şi fructe pe zi, o porţie putând fi înlocuită cu un pahar de suc.

Pentru mai multe informaţii despre KUPS, vizitaţi www.kups.org.pl