masa de pasteCu prilejul Sărbătorilor de Paşte, Asociaţia Naţionala pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – InfoCons vă aduce le cunoştinţă aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi în momentul achiziţionării produselor specifice sărbatorilor pascale.

În primul rând, oricând faceţi cumpărături, trebuie să citiţi cu atenţie eticheta produselor pe care vă decideţi să le achiziţionaţi.

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 415/2004 privind regimul de comercializare a ouălor şi a Normelor metodologice de aplicare fiecare ou poarte următoarele informaţii, prin ștanțare, în ordinea mai jos menţionată :

Sistemul de creștere al găinilor, care este reprezentat de o cifră de la 0 la 3, astfel:

  • cifra 0 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în sistem ecologic;
  • cifra 1 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în aer liber;
  • cifra 2 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în hale, unde se pot deplasa;
  • cifra 3 corespunde ouălor provenite de la găini crescute în baterii îmbunătățite.
  • un cod format din două litere care reprezintă țara de origine (ex : România – RO);
  • un cod format din două litere care reprezintă județul (ex : Braşov – Bv);
  • un cod format din trei cifre, de la 001 la 999 care reprezintă numărul de ordine în cadrul județului.

Tot prin ștanțare, fiecare ou supus comercializării trebuie să aibă înscrisă data durabilității minimale (DDM). Aceasta reprezintă data până la care ouăle pot fi consummate şi trebuie fixată la mai puțin de 28 de zile după data ouatului.

Atenţie ! În mod obligatoriu, cofragul în care sunt ambalate ouăle, trebuie să aibă înscrise informaţii referitoare la :

Mărimea/greutatea oului, şi anume : ouă XL (73g și peste), ouă L ( de la 63g până la 73g), ouă M (de la 53 g până la 63) și ouă S (sub 53 g);

  • Numărul de ouă aflate în ambalaj;
  • Clasa de calitate (ouă categoria A – ouă proaspete, ouă categoria B – ouă calitatea a doua);
  • Numele sau denumirea și adresa unității care a ambalat sau a celei pentru care se ambalează ouăle;
  • Țara de provenienţă;
  • Termenul de valabilitate, însoţit de recomandările de depozitare;
  • Metoda de producție/sistemul de creștere al găinilor (aşa cum este menţionat anterior, corespondentul acestora variază, conform codurilor mai sus menţionate: 0,1,2 sau 3).

 

SFATURI UTILE:

  • Evitaţi cumpărarea ouălor a căror coajă este crapătă, murdară sau spartă;
  • La spargere, ouăle nu trebuie să prezinte albuşul tulbure sau amestecat cu gălbenusul ;
  • Verificaţi data durabilităţii minimale care este înscrisă pe ambalaj şi alte informaţii privitoare la acestea ! Atenţie la modul de depozitare a ouălor! Păstrarea acestor produse la temperatura camerei favorizează dezvoltarea bacteriilor, precum salmonella!
  • Produsele din oua pentru care sunt necesare anumite temperaturi de depozitare trebuie sa fie depozitate la temperaturile prevazute. Temperaturile de depozitare trebuie sa fie inregistrate continuu, iar viteza de refrigerare trebuie sa fie astfel incat produsul sa atinga cat mai repede posibil temperaturile prevazute. Ambalajele trebuie sa fie depozitate astfel incat sa se asigure ventilatia necesara in spatiul de depozitare.

 

Vopsea de ouă

  • Cumpăraţi vopsea de ouă numai din locuri autorizate;
  • Urmăriţi încadrarea produsului în data durabilităţii minimale.
  • Atentie! La vopsirea ouălor, nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, vă puteţi pune în pericol sănătatea !

Vrei să afli mai multe informaţii despre vopseaua de ouă  comercializată cu prilejul sărbătorilor pascale ? Accesează www.infocons.ro/vopsea-de-oua-cu-pana-la-7-e-uri-in-compozitie şi consultă studiul realizat de A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons pe etichetele produselor tip vopsea de oua ce se regasesc pe piata din Romania !

A.N.P.C.P.P.S. România – InfoCons vă urează Paşte fericit alături de cei dragi! Sărbători în siguranţă cu 021 9615 !