scoala altfelElevii participă în această săptămână la activități educative extrașcolare și extracurriculare în cadrul programului numit “Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, ceea ce presupune ca pana vineri nu se vor organiza cursuri conform orarului obișnuit al unității de învățământ.

Tipurile de activități care pot fi organizate în cadrul programului “Școala altfel” pot include: activități culturale, activități tehnico-științifice, sportive, de educație pentru cetățenie democratică, pentru promovarea valorilor umanitare (inclusiv voluntariat, caritate, implicare activă în societate, responsabilitate socială, relații și comunicare etc), activități de educație pentru sănătate și stil de viață sănătos (inclusiv referitoare la dependența de calculator, siguranța pe internet), activități ecologice și de protecția mediului, de educație rutieră.

Potrivit oficialilor Ministerului Educatiei, scopul acestui program este implicarea tuturor copiilor preșcolari/elevilor și a cadrelor didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor preșcolari/elevilor, dar și punerea în valoare a talentelor și capacităților acestora în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul național, și să stimuleze participarea lor la acțiuni variate, în contexte nonformale.

Modalitatea de selecție a activităților propuse se decide la nivelul unităților de învățământ și presupune implicarea, în egală măsură, a elevilor, a cadrelor didactice, a părinților, astfel încât proiectele și activitățile selectate să corespundă obiectivelor educaționale specifice comunității școlare, fiind un rezultat al opțiunilor acesteia.