zambeste romaniaMajoritatea românilor NU se spală pe dinți seara, așa cum recomandă stomatologii, ci doar dimineața, aceștia identificând periajul dentar cu momentul de pregătire pentru interacțiunea socilă, văzându-l ca pe un act estetic, precum machiajul sau periatul părului, arată rezultatele unui studiu realizat de Millward Brown pentru GSK Consumer Helthcare, în noiembrie 2014, pe un eșantion de 800 de persoane, femei si bărbați, cu vârste între 14 și 60 de ani, din mediu urban și rural.

Mai mult de 10% dintre chestionați au spus că se spală pe dinți doar de câteva ori pe săptămână, o dată pe săptămână sau ocazional. Pentru 8 din 10 români, pricipala barieră de igienă orală este programul aglomerat al zilei și lipsa facilităților de a se spăla pe dinți la serviciu. Întrebați care sunt beneficiile pentru care se spală pe dinți, majoritatea oamenilor (45%) au declarat că o fac pentru a avea o respirație plăcută, 36% pentru senzația de dinți curați, în timp ce 17% pentru beneficiul de albire a dinților. Foarte puțini au menționat menționat beneficul dinților sănătoși.

Nici preventie și nici tratare

Studiile anterioare arătau, spre exemplu, în 2012, că, peste 80% dintre români se confruntau cu probleme dentare, cele mai frecvente fiind cariile. 75% dintre copiii de până la 13 ani aveau dinții temporari cariați, iar 4 din 10 copii aveau carii pe dinții definitivi. Dintre aceștia din urmă, în proporție de 90% aveau carii netratate.

Se pare că din fericire, ampaniile de educare cu privire la igiena orală au avut rezultatele scontate. Spre exemplu, cel mai recent studiu de piață arată că, un român a consumat 1,5 tuburi de pastă de dinți în 2014, mai mult decât în 2013 când consumul național se situa în medie la 1 tub/an. Cu toate acestea rămâne un consum foarte mic față de alte state europene. De asemenea, periuța de dinți se schimbă acum, în medie, la 1,5 ani, față de statisticile din 2013, când un român folosea aceeași periuță de dinți 2 ani de zile. Și asta, la oraș, pentru că la sat, din păcate încă, românii își schimbă periuța de dinți o dată la 10 ani. Spre comparație, 77% dintre nemți își schimbă periuța de dinți la 3 luni.

 Cu ocazia Zilei mondiale a sănătății orale (20 martie) – GSK Consumer Healthcare a lansat cea de-a patra ediție a campaniei de educare și promovare a igienei orale corecte, ”Zâmbește România”.

Cei trei ani de educare a populației în ceea ce privește igiena orală însumează – un program derulat cu acest scop în școli – prin care 40.000 de copii au primit lecții gratuite de igienă orală, de la medicii dentiști, un program de consultații gratuite la stomatolog – iar 1.550 de medici au aderat la această initiativă și, nu în ultimul rând, caravana ”Rabla” pentru periuța de dinți, acțiune desfășurată în 8 orașe ale țării, de unde s-au strâns 200 de kg de periuțe uzate, reprezentând 20.000 de periuțe vechi înlocuite, gratuit cu unele noi.

”Zâmbește România 2015” continuă, așadar, și în acest an cu programe educaționale pe tema igienei orale, astfel: aprilie – august – românii au posibilitatea să se implice direct în îmbunătățirea statisticilor negative și pot să devină ambasadorii igienei orale. Adică pot să-ți înscrie idei și proiecte pe tema igienei orale, pe platforma online www.zambesteromania.ro, iar cele mai bune inițiative pot deveni modele inspiraționale pentru toți oamenii. În lunile mai – iunie va continua caravana națională ”Rabla pentru periuța ta” în 6 orașe mari din România – București, Constanța, Alba, Galați, Craiova și Timișoara. Și, la fel ca în 2014, în iunie are loc programul prin care 1% din vânzarea produselor de igienă orală Aquafresh, Sensodyne și Paradontax va fi donat pentru tratamente stomatologice pentru copiii din familiile sărace, în zonele defavorizate ale țării.

De reținut!

Din 20 martie și până la finele anului vor fi oferite consultații gratuite în cele  1.500 de cabinete stomatologice din întrega țară înscrise în programul ”Zâmbește România”. Lista cabinetelor este disponibilă pe www.zambesteromania.ro. O parte dintre cabinete vor oferi și detartraje gratuite!