urgentaUn copil de doi ani a scăpat cu viaţă după ce a căzut, vineri, de la etajul al patrulea al unui bloc din Piteşti, el fiind transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral minor, iar Poliţia Argeş a deschis o anchetă în acest caz, scrie Mediafax.ro.

Copilul a căzut, vineri, în jurul orei 9.30, de la etajul al patrulea al unui bloc situat în cartierul “Exerciţiu” din municipiul Piteşti, iar la sosirea echipajelor medicale el era conştient, fiind însă foarte speriat şi plângând.

Directorul Serviciului de Ambulanţă Argeş, medicul Luminiţa Paul, a declarat, corespondentului Mediafax, că micuţul a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, fiind preluat de o ambulanţă de terapie intensivă şi dus la Spitalul de Pediatrie din Piteşti.

Ea a precizat că impactul cu solul a fost atenuat de faptul că, în cădere, copilul s-a lovit de crengile unui copac.  Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Argeş, Mădălin Zamfir, a declarat că poliţiştii de la Secţia 3 Piteşti au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs incidentul.

Totodată, Poliţia a anunţat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş cu privire la acest caz.