bebe 3 parintiMarea Britanie a devenit prima tara din lume incare se vor naste bebelusi cu material genetic provenind de la 3 adulti,  doua femei si un barbat, comenteaza presa internationala. Legea a fost aprobata de deputatii britanici si are drept scop prevenirea transmiterii unor boli genetice grave. Votul in Camera Comunelor a fost in majoritate “pentru” (382 la 128), urmand cel din Camera Lorzilor. Daca votul din Camera Lorzilor va fi “pentru”, atunci primii bebelusi conceputi in acest fel se vor naste la anul.

Decizia de a accepta nasterea bebelusilor din trei parinti este una extrem de controversata si a intampinat rezistenta Bisericii Catolice si a celei Anglicane pe motiv ca modificarile vor fi transmise din generatie in generatie iar consecintele nu pot fi prevazute.

Aceasta miscare are rolul de a elimina posibilitatea transmiterii de boli genetice, iar estimarile arata ca s-ar putea naste, anual, circa 150 de bebelusi cu trei parinti.

Tehnica dezvoltata la Newcastle se adreseaza celor care sufera de anomalii mitocondriale, adica ale unui numar restrans de gene aflate in afara nucleului ovulului. Metoda consta in combinarea nucleului prelevat de la ovulul bolnav cu mitocondriile prelevate dintr-un ovul sanatos, donat de o alta femeie. Ovulul astfel rezultat este fecundat in vitro si implantat mamei, iar copilul va avea mai putin de 1 la suta material genetic de la donatoare.

Metoda prin care se vor naste astfel de copii presupune inlocuirea ADN-ului mitocondrial bolnav cu un ADN sanatos din ovulul unei femei donatoare. Se elimina astfel riscul nasterii unui bebelus cu o boala genetica.

Pot fi evitate astfel afectiuni ca distrofie musculara, epilepsie, probleme ale inimii si retard mintal, noteaza BBC. Potrivit specialistilor, contributia donatoarei la ADN va fi de doar 0,1%, acesta urmand sa fie transmis si generatiilor viitoare.