Ziua universala a drepturilor copilului: cum (nu) a respectat statul roman prevederile referitoare la educatie din Convenția ONU

FotoAstăzi se împlinesc 25 de ani de la adoptarea Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, prima lege internațională care a stipulat că toți copiii au drepturi speciale, inclusiv dreptul la educație, cu respectarea principiului nondiscriminării și egalității de șanse. România a fost printre primele state care au ratificat Convenţia, la 28 septembrie 1990. Măsura în care guvernele care s-au succedat au pus în aplicare prevederile acesteia este, însă, cel puțin îndoielnică, semnaleaza Asociatia Salvati Copiii.

Punctual:

– toate statele semnatare au obligația de a depune, odată la cinci ani, un raport privind stadiul implementării Convenției, în funcție de care Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului să poată analiza coerent evoluţia modului in care drepturile copilului şi protecţia copilului sunt respectate de către aceste state. În baza acestui mecanism de monitorizare periodică, situația drepturilor copilului în România a fost analizată doar de trei ori până în prezent – în 1994, 2003 și 2009. Ultimul raport a fost trimis în acest an și va fi analizat, cel mai probabil, în 2015.

– în cadrul raportării din 2009, România anunța intenția de a crește bugetul educației la 6% din PIB, iar în 2011, aceasta devenea articol de lege (art. 8 din Legea Educației Naționale 1/2011: „pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv”).

Iată evoluția bugetului educației în realitate, din 2009 și până acum:

Anul 2009 2010 2011 2012 2013 2014
% din PIB 4,24 3,53 4,13 3,5 3,6 3,7

Cu alte cuvinte, asumarea privind 6% pentru educaţie nu a fost respectată nici măcar o dată. Cum a fost posibilă încălcarea unei legi, în formă continuată, chiar de către stat? Previzibil: an de an, Guvernul a emis ordonanțe de urgență pentru amânarea punerii în aplicare a prevederii privind alocarea bugetară de 6%, motivând lipsa resurselor financiare necesare.

– Convenția prevede explicit că statul este dator să asigure gratuitatea și obligativitatea cel puțin a învățământului primar, dar și să ia măsuri care să sprijine accesul la învățământ secundar general sau profesional (prin asigurarea gratuității acestui ciclu de studiu sau acordarea de ajutor financiar în caz de nevoie). În paralel, în cadrul analizei din 2009, Comitetul observa că, deși învățământul obligatoriu este gratuit, educația implică o serie de costuri importante suportate de familii. De aceea, Comitetul a cerut în mod expres României să „se asigure că învățământul primar este gratuit și obligatoriu pentru toți copiii, în speță prin eliminarea costurilor ascunse” și să investească resurse suplimentare pentru a garanta dreptul tuturor copiilor la o educație cu adevărat incluzivă. Potrivit unei cercetări efectuate de organizația Salvati Copiii, suma anuală necesară pentru susţinerea unui copil la şcoală era, la nivelul anului 2010, de 350 de euro. Studiul a mai arătat că pentru acoperirea cheltuielilor ce ţin de educaţia unui copil, exceptând plata personalului din învăţământ, părinţii sunt nevoiţi să aloce încă o dată şi jumătate suma alocată de statul român acelui copil. Astfel, deși în teorie învățământul este gratuit, costurile generate de aspecte indirecte, precum achiziția de rechizite, manuale sau uniforme sau achitarea fondului clasei, a taxelor de înscriere la concursuri şcolare, se pot dovedi, pentru părinţii din mediile defavorizate, o povară prea mare.

– Urmare a aceleiași raportări, din 2009, reprezentanții ONU atrăgeau atenția asupra creșterii abandonului: anual, 2,65% din totalul elevilor din clasele 1-12 părăsesc sistemul de învățământ. Alții nu ajung niciodată pe băncile școlii: potrivit unei analize realizate de organizația noastră la începutul acestui an, în 2012 existau 260.524 de copii cu vârsta între 7-17 ani (inclusiv) necuprinși în sistemul de educație, reprezentând 11% din totalul populației din această categorie de vârstă.

– Un alt motiv de îngrijorare o reprezenta, în cadrul raportării din 2009, rata scăzută de înscriere școlară a copiilor romi. Participarea la educație a copiilor romi este de aproape două ori mai scăzută decât a celorlalți copii. În momentul de față, participarea la educație a copiilor romi este de aproape două ori mai scăzută decât a celorlalți copii (37% față de 63%).

„În prezent, dreptul copilului la educație în România este grav afectat de o serie de probleme cronicizate. În primul rând, subfinanțarea sistemului de învățământ, ce dă României prestigiul de a fi statul care alocă cea mai mică sumă per elev din Uniunea Europeană. Apoi, în ciuda prevederilor legale și recomandărilor Comitetului ONU, familiile sunt nevoite să contribuie cu sume importante pentru educația copiilor lor. Discrepanțele mari dintre mediul rural și urban, remarcate atât în 2003, cât și în 2009 de Comitetul ONU, se păstrează și în prezent, iar educația incluzivă și asigurarea șanselor egale la educație pentru copiii cu dizabilități rămâne un deziderat departe de a fi atins”, remarcă Gabriela Alexandrescu, Președintele Executiv al Organizației Salvați Copiii.