universitatea harvardUniversitatea Harvard a primit o donaţie de 350 de milioane de dolari, cea mai mare din istoria instituţiei de învăţământ superior, din partea unei familii din Hong Kong, pentru cercetarea pandemiilor şi găsirea de soluţii pentru sistemele de sănătate slab dezvoltate, infomeaza Mediafax.ro.

Donaţia familiei Chan reprezintă 75% din suma de 450 de milioane de dolari pe care Facultatea de Sănătate Publică intenţiona să o strângă până în 2018, aceasta fiind cea mai importantă sumă donată către Harvard în cei 378 de ani de existenţă ai universităţii, informează Financial Times.

Decanul facultăţii, Julio Frenk, a declarat că banii vor fi folosiţi pentru extinderea programelor de cercetare întreprinse de facultate şi pentru acordarea de ajutoare studenţilor.

De cealaltă parte, familia Chan a explicat că a făcut această donaţie întrucât cerecetarea în domeniul sănătaţii publice are potenţialul de a ajuta comunităţi întregi, nu doar indivizi, cum este cazul medicinei.

Oficialii facultăţii au precizat că banii donaţi vor fi direcţionaţi către găsirea de soluţii pentru rezolvarea crizelor umanitare cauzate de pandemii şi susţinerea sistemelor de sănătate slab dezvoltate.