UnknownAteliere de lectură, desen, teatru, dezvoltare personală, creativitate, publicitate şi scriere creativă, precum şi spectacole de teatru sunt câteva dintre evenimentele la care copiii pot participa, de miercuri până duminică, la prima ediţie Bookfest Junior, organizată la Romexpo în Capitală.

La cea de-a IX-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura de miercuri până duminică, la Romexpo, dintre cele peste 300 de evenimente care vor avea loc, multe vor fi dedicate copiilor şi vor fi grupate sub titulatura de Bookfest Junior.

Bookfest Junior 2014 este primul program de evenimente special conceput pentru copii şi adolescenţi, fiind un prilej pentru ei de a face cunoştinţă cu cei care publică cărţi, cu autorii şi ilustratorii de carte. Timp de patru zile, editurile participante vor organiza lansări de carte pentru copii şi adolescenţi, întâlniri cu autori, ateliere de desenat şi de teatru. Editurile îi aşteaptă pe vizitatori cu reduceri la cărţile pentru copii şi adolescenţi şi multe alte surprize.

Totodată, va fi anunţat marele concurs al acestei ediţii, “Vine vacanţa cu o bicicletă, multe cărţi şi rechizite” . Premiile sunt pregătite de Koh-I-Noor şi de editurile Humanitas, Humanitas Fiction, Arthur, Corint Junior, Curtea Veche Publishing, Nemira, Paralela 45, Rao, Vellant şi îşi aşteaptă câştigătorii duminică, la standul Humanitas.

Programul primei ediţii Bookfest Junior 2014 este creat cu scopul de a-i atrage pe copii şi adolescenţi spre târgurile de carte, să-i familiarizeze cu atmosfera lor efervescentă. Să le creeze un reflex cultural, acela de a aştepta cu nerăbdare, de fiecare dată, următorul târg.

Editurile Humanitas Multimedia, Humanitas şi Humanitas Fiction împreună cu editurile Arthur, Corint Junior, Curtea Veche Publishing, Nemira, Paralela 45, Rao, Vellant, Asociaţia Editorilor din România şi Asociaţia Naţională a Profesorilor de Limbă şi Literatură Română “Ioana Em. Petrescu” îi aşteaptă pe copii la prima ediţie Bookfest Junior 2014.

Miercuri, de la ora 14.00, la standul editurii Rao va avea loc prezentarea noutăţilor editoriale pentru copii şi adolescenţi, iar, de la ora 16.00, la standul editurii Vellant, vor avea loc ateliere de continuat poveşti, unde “protagoniste” vor fi cărţile de poveşti Vellant.

Evenimentele pentru copii continuă joi, când, de la ora 10.30, în standul Curtea Veche Publishing va avea loc atelierul de desen “Mandale dacice”, cu ilustratorul Mihai Grăjdeanu şi autoarea Mădălina Corina Diaconu, iar, de la ora 11.00, în standul editurii Humanitas, se va desfăşura Campionatul poveştilor cu “Sumki”, de Amos Oz, un eveniment recomandat copiilor peste 9 ani. Invitatul special va fi Ioana Nicolaie. În continuare, va avea loc atelierul de desenat şi povestit cu actorii Teatrului Ion Creangă şi va fi anunţat concursul “Vine vacanţa cu o bicicletă, cu o mulţime de cărţi şi rechizite”.

De asemenea, de la ora 12.00, la standul editurii Corint Junior va avea loc “Şcoala este distractivă”, o prezentare interactivă a noutăţilor Corint Junior. În continuare, de la ora 13.00, la standul editurii Humanitas se va desfăşura evenimentul “Întâlnirile mele. Despre Noica, Cioran, Ionesco cu Gabriel Liiceanu”, la care sunt aşteptaţi copiii peste 12 ani. De la ora 16.00, la standul editurii Vellant, va avea loc un atelier de făcut avioane de hârtie inspirate din “Cartea Pericolelor pentru Băieţi”.

Totodată, vineri, de la ora 11.00, la standul Curtea Veche Publishing se va desfăşura atelierul de poveşti şi desen, recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 12 ani. De la ora 17.00, în standul editurii Paralela 45 va avea loc lansarea volumelor “Aceasta nu e o carte” şi “Termină această carte”, de Keri Smith, şi “Cum se citeşte o carte: Ghidul clasic pentru o lectură inteligentă”, de M.J. Adler, Ch. Van Doren. Invitaţi la eveniment vor fi Simona Popescu, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter, Doru Căstăian şi Călin Vlasie. De asemenea, de la ora 11.00, editura All lansează colecţia “Pixi”, alături de spiriduşul Pixi, la standul propriu din pavilionul C1.

Sâmbătă, de la ora 11.00, în standul editurii Litera va avea loc un moment artistic pentru copii, respectiv o întâlnire cu fanii serialului “Violetta”, de pe Disney Channel. De asemenea, de la ora 13.00, la standul editurii Arthur are loc evenimentul “Adolescenţii aleg!”, o discuţie despre literatura Young Adult, iar, de la ora 14.00, la standul editurii Vellant, va avea loc o sesiune de autografe bricolate în “Greuceanu”, de Alexandru Ciubotariu. În continuare, de la ora 18.00, la standul editurii Paralela 45 va avea loc lansarea seriei “Matematică de excelenţă pentru concursuri, olimpiade şi centre de excelenţă” – 10 volume (coordonatori Dan Ștefan Marinescu, Maranda Linţ, Dana Heuberger, Cristian Heuberger, Vasile Pop, Florin Bojor, Nicolae Muşuroia). Invitaţi la eveniment vor fi Solomon Marcus, Cătălin Gherghe, Dana Heuberger, Dan Ştefan Marinescu, Maranda Linţ şi Călin Vlasie.

De asemenea, duminică, de la ora 10.00, la standul editurii Nemira va fi organizat un atelier de jocuri creative, iar, de la ora 11.00, la standul editurii Humanitas va avea loc tragerea la sorţi a câştigătorilor concursului “Vine vacanţa cu o bicicletă, cu o mulţime de cărţi şi rechizite”. Tot de la ora 11.00, la Scena Arena din pavilionul C1 va avea loc atelierul de teatrul cititorilor, pentru copii cu vârsta cuprinsă între 9 şi 14 ani, organizat de Curtea Veche Publishing.

În continuare, de la ora 12.00, la standul editurii Corint Junior se va desfăşura evenimentul “Paşaport pentru cultură”, în cadrul căruia vor fi premiaţi elevii din Bucureşti şi Ilfov înscrişi în proiectul Editurii Corint Educaţional, desfăşurat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale. Tot de la ora 12.00, în standul editurii Paralela 45 va avea loc lansarea volumelor “Bibliotecara”, de Gudule, şi “Virusul L.I.V. 3 sau Moartea cărţilor”, de Christian Grenier, invitaţi la eveniment fiind Simona Popescu, Aurelia Năstase, Anca Smărăndache şi Călin Vlasie. De la ora 16.00, la standul editurii Humanitas va avea loc lansarea cărţii “Cine sunt? Ce sunt?”, volumul primei ediţii a Concursului Humanitas în licee.

Începând cu ora 15.00, editura Litera anunţă toţi copiii că Bookfest va fi vizitat de Mikey Mouse, pentru o sesiune de fotografii.

Institutul Francez din Bucureşti a pregătit, de asemenea, o serie de evenimente pentru copii şi adolescenţi. Vineri, la orele 11.00, respectiv 14.00, si duminică, orele 12.00 şi 14.00, vor avea loc workshop-uri pentru adolescenţi şi tineri susţinute de Departamentul de Cursuri de Limbă. Sâmbătă, de la ora 11.00, copii sunt invitaţi la “Vremea poveştilor/ L’heure du conte” alături de Isabelle Magny, iar de la ora 12.00 va avea loc un atelier de scenariu de bandă desenată, cu Alexandru Berceanu, scenaristul romanului grafic “Mickey pe Dunăre” (Jumătatea plină, 2014). Toate evenimentele vor avea loc la standul institutului.

Totodată, zilnic, copiii vor putea lua parte la activităţi deosebite în spaţiul amenajat pentru ei în pavilionul C1 de la Romexpo – “Clubul Şoriceilor de Bibliotecă”.

Accesul la Bookfest, precum şi la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit. Programul de vizitare va fi, pe 28 mai, 29 mai şi 1 iunie, de la 10.00 la 20.00, iar, pe 30 şi 31 mai, de la 10.00 la 21.00.

Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2014 este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România şi cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.

Bookfest este cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă. La ediţia precedentă, aproximativ 95.000 de vizitatori au trecut pe la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, luând parte la peste 300 de evenimente (lansări, dezbateri, colocvii, concerte, evenimente pentru copii, proiecţii cinematografice şi evenimente interactive). Invitat de onoare a fost literatura germană, prin participarea Austriei, Elveţiei şi Germaniei în proiectul “Trei ţări, aceeaşi limbă”. La această ediţie au fost prezente nume cu răsunet internaţional, precum Cătălin-Dorian Florescu, Katharina Hacker, Michael Stavarič, Joseph Winkler, Jan Koneffke, Christian Haller, Saša Stanišić, Julya Rabinowich şi Jolanda Pinel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.