Gabriela Alexandrescu, Dr. Silvia Stoicescu, Natalia Stroe15 maternităţi din România au fost dotate cu echipamente de specialitate in 2013 in campania ”Grija pentru copii”, derulata de Asociatia Salvati Copiii cu sprijinul brandului Dorna, din dorinţa de a contribui la îngrijirea copiilor născuţi prematur. Iniţiativa continuă şi anul acesta sub sloganul “Împreună dăm speranţă copiilor născuţi prematur!”

În România, 1 din 10 copii se naşte prematur şi are nevoie de îngrijire specială încă din prima oră de viaţă, ceea ce necesită echipamente medicale performante şi medici specializaţi.

În Bucureşti, trei maternităţi au primit echipamente medicale de specialitate. Maternitatea Bucur a fost echipată cu un incubator performant, Maternitatea Filantropia, cu un ventilator neonatal, iar Maternitatea Polizu a primit o masă de reanimare. Aceste echipamente medicale vin în sprijinul celor peste 3500 de cazuri de naşteri înregistrate anual în fiecare dintre aceste maternităţi.

Fereastra de Speranta 4În ţară, 12 unităţi medicale au fost dotate cu aparatură medicală performantă, în funcţie de necesităţile secţiilor de neonatologie. De exemplu, Spitalul Judeţean de Urgenţă Caraş-Severin a fost echipat cu un incubator şi un monitor de funcţii vitale, Spitalul Judeţean din Constanţa, cu un set laringoscop, 4 Pulsoximetre şi 40 de senzori neonatali, iar maternităţile din Hunedoara, Botoşani şi Sibiu au primit câte un incubator de terapie intensivă. Lista completă a maternităţilor dotate în cadrul campaniei “Grijă pentru copii” este disponibilă pe site-ul www.grijapentrucopii.ro.

Echipament medicale_Maternitatea Polizu

„Scopul nostru este să reușim să modernizăm toate maternitățile din țară, astfel încât micuții veniți pe lume înainte de termen să se poată bucura, și ei, de dreptul la viață. Pentru aceasta, însă, avem nevoie de sprijin constant din partea oamenilor şi companiilor, și mulțumim din nou pe această cale Dorna, care, prin suportul oferit, ne-a ajutat să dublăm numărul echipamentelor donate. Aceste donații se cuantifică în vieți umane, astfel că, prin programul nostru național de dotare a maternităților, contribuim la salvarea copiilor născuţi prematur”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedintele Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii.

În 2014, Dorna a extins promisiunea de susținere a copiilor născuți prematur și către mămici, creând în premieră proiectul denumit “Fereastra de Speranță”, implementat în Maternitatea Polizu, din București. Geamul care desparte camera de aşteptare de salonul de terapie intensivă în care se află nou-născuţii prematur a devenit suport al mesajelor de susţinere trimise de mii de români mamelor care aşteaptă să îşi vadă bebeluşii. Acestea petrec, în medie, aproximativ 10 minute pe zi cu micuţii lor, în rest este doar aşteptare.

Mesajele de sustinere pentru mamele copiilor nascuti prematur pot fi trimise de oriunde, accesand site-ul www.grijapentrucopii.ro. Mesajele vor aparea pe Fereastra de Speranta instalata in maternitatea Polizu si vor da speranta mamelor ce isi privesc copiii prin geamul de sticla.

„În numele corpului medical din maternităţile care au primit echipamente de specialitate, le mulţumesc iniţiatorilor acestei campanii. De asemenea, mulţumesc şi în numele părinţilor şi copiilor care au beneficiat şi vor beneficia de aceste echipamente. Este un gest care ne dă speranţă de viaţă sănătoasă pentru copiii născuţi prematur din România. Este impresionant că există preocupare în ceea ce priveşte îngrijirea celor mai mici copii, a familiilor lor şi este un ajutor important în munca personalului medical. Mulţumim pentru reuşită și sperăm să continuăm împreună!”, a declarat prof. doctor Silvia Stoicescu, şef secţie neonatologie Maternitatea Polizu.

Afla care este lista completa a maternitatilor care au primit echipamente medicale Lista maternitati – Grija pentru copii.

Despre Dorna și copiii născuți prematur

În România, conform datelor statistice oferite de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului (IOMC) „Alfred Rusescu”, unul din zece copii se naşte prematur, având nevoie de atenţie specială chiar din prima oră de viaţă.

Naşterea înainte de termen îi lasă bebeluşului mai puţin timp pentru dezvoltarea şi maturizarea intrauterină, printre consecinţe numărându-se greutatea scăzută la naştere şi riscul crescut de apariţie a afecţiunilor medicale, inclusiv respiratorii, digestive sau oftalmologice.

Apa reprezintă 79% din corpul unui bebeluș, ajută la digestie, la absorbția alimentelor, reglează temperatura corpului și circulația sângelui, transporta nutrienții și oxigenul către celule și elimină toxinele. Apa este al doilea element vital după oxigen, iar hidratarea corespunzătoare reprezintă o condiție de bază pentru menținerea sănătății organismului.

Dorna Izvorul Alb este recomandată atât în alimentația zilnică a femeilor însărcinate, cât și a proaspetelor mămici care alăptează, datorită conținutului scăzut de sodiu. În plus, este ideală pentru pregătirea hranei bebelușilor și hidratarea lor zilnică.

Despre Compania Coca-Cola

Compania Coca-Cola este cea mai mare companie de băuturi răcoritoare din lume, ce le oferă consumatorilor peste 500 de mărci de băuturi răcoritoare carbogazoase şi necarbogazoase. Pornind de la Coca-Cola, recunoscută ca fiind una dintre cele mai valoroase mărci din lume, portofoliul companiei cuprinde branduri în valoare de 16 miliarde de dolari, printre care se numără Diet Coke, Fanta, Sprite, Coca-Cola Zero, apă vitaminizată, Powerade, Minute Maid, Cappy, Simply, Georgia şi Del Valle.

La nivel global, compania Coca-Cola este furnizorul numărul 1 de băuturi carbogazoase, cafea ready-to-drink şi sucuri de fructe şi nectaruri. Având cea mai mare reţea de distribuţie de băuturi răcoritoare din lume, consumatorii din peste 200 de ţări se bucură de băuturile companiei, consumul depăşind 1,9 miliarde de porţii pe zi.

Având în vedere angajamentul său de dezvoltare a unor comunităţi durabile, compania noastră este centrată pe iniţiative care contribuie la protejarea mediului înconjurător şi conservarea resurselor, încurajarea unui stil de viaţă activ şi echilibrat, crearea unui mediu de lucru sigur pentru angajaţii noştri şi promovarea dezvoltării economice a comunităţilor unde ne desfăşurăm activitatea. Împreună cu partenerii noştri de îmbuteliere, suntem în top 10 angajatori, având peste 700.000 de angajaţi care fac parte din Sistemul Coca-Cola.

În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. În România, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său, Coca-Cola Hellenic (CCH) România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România.

Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitaţi site-ul www.thecoca-colacompany.com, blogul www.coca-colablog.com sau să ne urmăriţi pe Twitter la adresa www.twitter.com/CocaColaCo şi LinkedIn, la adresa www.linkedin.com/company/the-coca-cola-company.

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii si susținerea supraviețuirii copiilor

Din 2010, Salvaţi Copiii România a iniţiat proiectul “Fiecare Copil Contează”, parte a campaniei mondiale Every One, care urmăreşte reducerea mortalităţii infantile şi a copiilor până la cinci ani. Prin acest proiect ne propunem diminuarea cu 15% a mortalităţii infantile şi a mortalităţii copiilor sub cinci ani până în 2015. Până acum au fost derulate acţiuni menite să combată cauzele prevenibile ale deceselor, printr-o componentă majoră de informare şi educare, atât în rândul viitoarelor mame, cât şi la nivelul fiecărei comunităţi, şi printr-o componentă de intervenţie, care presupune asigurarea unei alimentaţii sănătoase femeilor gravide şi copiilor cu vârsta de până la 5 ani. În perioada 2010-2013, 6930 de beneficiari (5356 copii cu vârste între 0-5 ani, 633 gravide și 941 mame tinere) din 31 de comunități rurale din județele: Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Vrancea, au beneficiat de sprijin prin intermediul acestui program.

În cadrul campaniei ”Bun venit pe lume”, derulată începând cu octombrie 2012, Salvați Copiii și-a asumat susținerea eforturilor medicilor, prin dotarea cu echipamente medicale performante a 18 maternități din: Adjud, Piatra-Neamț, 3 secții de nou-născuți în București, Pitești, Brașov, Cluj-Napoca, Resița, Constanța, Craiova, Petroșani, Iași, Târgu Mureș, Slobozia, Suceava, Timișoara și Vaslui. Aceste unități medicale au primit incubatoare, mese de resuscitare, aparate de ventilație sau alte echipamente performante necesare salvării vieților bebelușilor născuți prematur.

Anul acesta, cu sprijinul Dorna, ne-am propus dotarea cu echipamente medicale a 28 de maternități din oraşele: Pitești, Bacău, Brașov, 3 maternități în București, Buzău, Reșița, Caransebeș, Constanța, Craiova, Segarcea, Petroșani, Hunedoara, 2 maternități în Iași, Târgu-Mureș, Roman, Piatra-Neamt, Ploiești, Sibiu, Vatra-Dornei, Arad, Botoșani, 2 secții de neonatologie din Timișoara, Vaslui și Focșani.

Cu ajutorul echipamentele achizitionate in urma campaniei ”Bun venit pe lume”, apreciem ca vom ajuta la salvarea a 7000 de nou-născuţi în acest an în spitalele dotate şi 380 de naşteri vor avea loc în condiţii normale anual.

Împreună putem susţine şansa la viaţă a fiecărui copil din România!

Cei care doresc să susţină în continuare demersul Salvaţi Copiii de a reduce mortalitatea infantilă în România o pot face redirecţionând 2% din impozitul pe venit, completând formularul ce poate fi descărcat de la adresa: http://www.salvaticopiii.ro/?id2=00040006.

Salvaţi Copiii România este membru al Save the Children Internaţional, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.