Midwife-3În întreaga lume în data de 05 mai este sărbatorită Ziua Internațională a Moașelor, zi importantă şi pentru Facultatea de Moase şi Asistenţă Medicală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

Profesia de moaşă este în prezent diferită de moașa tradiţională, pentru că specialistul are studii adecvate, profesionale și acreditate în cadrul învățământului universitar. Prin urmare, moaşa trebuie recunoscută drept un specialist responsabil, care colaborează cu ceilalți profesioniști din domeniul sanitar pentru a asigura servicii de cea mai bună calitate.

Prof. univ. dr. Petru Armean, decanul Facultății de Moașe și Asistență Medicală a ţinut să precizeze că este necesară o definire mai concretă a standardului ocupaţional al moaşei: „Pentru Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti structurarea independentă a Facultății de Moașe și Asistență Medicală a fost o decizie ce a avut ca scop armonizarea pregătiri personalului din România cu cel din Uniunea Europeană, acolo unde moaşele au un statut bine definit. Universitatea a răspuns necesităţii de definire a acestei profesii prin oferirea unui program de licenţă, în care studenţii au o arie curiculară adaptată celei din UE. De asemenea, Universitatea sprijină procesul de definire a unei arii care să revină moaşei. Definirea concretă a standardului ocupaţional al moaşei este soluţia care ar duce la creşterea serviciilor medicale pentru populaţia din România”.

La rândul său, conf. dr. Răzvan Daniel Chivu, prodecan pentru cercetare-dezvoltare și cooperare internațională, a specificat faptul că primii paşi în definirea standardului ocupational au fost făcuţi, dar a subliniat că încă trebuie definit rolul concret al moaşei în sistemul sanitar românesc. „Există o discordanţă între gravidele care se duc la controale în mod regulat şi cele care nu ajung pe perioada sarcinii la medic. Avem un teritoriu neacoperit, iar moaşele cu licenţă pot să contribuie din plin la reducerea acestei discordanţe”.

Structurarea Facultății de Moașe și Asistență Medicală din cadrul UMF „Carol Davila” ca şi facultate independentă s-a făcut în anul 2012, tocmai cu scopul de a creşte calitatea pregătirii studenţilor.

În România există si Asociația Moașelor Independente din România (AMI), organizaţie ce a fost înființată la începutul anului 2013 de către un grup format din 10 moașe cu experiență și 5 studente ale Facultății de Moașe — U.M.F. „Carol Davila” din Bucureşti.

La nivel internaţional, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Confederația Internațională a Moașelor (ICM) au ca scop promovarea calităţii de moașă ca un însoțitor calificat pentru gravide și participarea acesteia la naștere. Mai mult, moaşa poate oferi asistența și consilierea necesară în timpul sarcinii, la naștere dar şi în perioada de lehuziei a femeii. În România există mai bine de 5.000 de moașe recunoscute de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.