Studiu „Zambeste Romania”: 75% dintre copiii intre 5 si 13 ani au carii pe dintii temporari

campionat-national-periaj-facebook-coverCu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Orale (20 martie), GSK Consumer Healthcare a lansat cea de-a treia ediție a campaniei de educare și promovare a igienei orale corecte, Zâmbește România, susținută de Aquafresh®, Sensodyne®, Parodontax® și Corega®.

Campania demarează și în acest an ca răspuns la statistici care indică necesitatea programelor de prevenție și educație pentru sănătatea orală. De-a lungul anului, campania va cuprinde activități care vor urmări obiectivul de a facilita accesul la educație privind igiena orală, oferind soluții și gratuități, în vederea îmbunătăţirii sănătăţii orale în rândul populației din România.

Campania “Zâmbește România” debutează în acest an prezentând concluziile celui mai recent studiu cu privire la nivelul de sănătatea orală a copiilor, desfășurat pe parcursul anului 2013, în școlile din pricipalele 7 orașe din țară și arată că există în continuare o nevoie pronunțată de educație atât în rândul copiilor, cât și al părinților.

Dinții de lapte ai copiilor, neglijați

Potrivit studiului, 75% dintre copiii între 5 și 13 ani au carii pe dinții temporari. Totodată, în medie, 3/4 din dinții afectați ai acestor copii prezintă carii netratate , în timp ce 4% din numărul de dinți afectați au fost extrași din cauza cariilor. În acest context, specialiștii atrag atenția părinților că neglijarea și netratarea dinților temporari poate să aibă consecințe asupra dentiției definitive.

Dinții permanenți, afectați de timpuriu

Conform rezultatelor, 4 din 10 copii de până în 13 ani au deja carii pe dinții definitivi, fapt îngrijorător dat fiind că unii dinți definitivi încep să apară foarte devreme, la vârsta de 6 ani. În plus, 88% din dinții permanenți afectați ai copiilor sunt afectați de carii care sunt neglijate și nu sunt tratate, , ceea ce afectează încă de timpuriu starea generală a danturii.

Incidența ridicată a cariilor atât în cazul dinților temporari, cât și al celor definitivi, arată lipsa unui comportament de prevenție și nevoia de educare cu privire la regulile esențiale pentru o igienă orală corectă. De asemenea, nivelul ridicat de carii netratate din ambele tipuri de dinți indică necunoașterea consecințelor pe care le poate avea absența tratamentului asupra stării generale de sănătate.

Totodată, studiul arată că 38% dintre copii au placă dentară microbiană semnificativă, fapt ce semnalizează o stare precară de igienă orală. Placa dentară favorizează apariția cariilor și problemelor gingivale și este un indicator pentru faptul că cei mici nu au o igienă orală corespunzătoare.

Conform unui studiu Zâmbește România desfășurat în rândul populației generale în 2012, 80% dintre români au probleme dentare, cariile reprezentând cea mai frecventă afecțiune (71%). Obiceiurile de igienă orală și atitudinea de prevenție a părinților se răsfrâng și asupra copiilor lor, fapt sprijinit de rezultatele studiului Zâmbește România din școli.

„Profilul stării de sănătate orală al școlarilor, evaluat în cadrul studiului, arată că leziunile carioase și anomaliile dento-maxilare rămân în continuare o problemă majoră de sănătate publică. Pe lângă acestea, studiul arată că igiena orală a copiilor este neadecvată. Sunt necesare în continuare eforturi susținute pentru tratarea cariilor, prevenirea apariţiei celor noi, inclusiv prin sigilări, încurajarea și educarea elevilor pentru o igienă orală corectă, folosirea produselor auxiliare pentru evitarea apariţiei cariilor în zone predispuse, precum şi iniţierea tratamentelor ortodontice precoce”, declară conf. univ. dr. Adina Dumitrache, șef al Disciplinei de Sănătate orală și Științe comportamentale, Facultatea de Medicină Dentară, UMF “Carol Davila”, București.

„În primul rând, ca să ne luptăm cu statisticile cu privire la nivelul scăzut de sănătate orală, care afectează populația de toate vârstele, trebuie să ne axăm pe prevenție – și aceasta începe cu educarea permanentă a copiilor României. Încurajarea vizitelor la stomatolog, programele naționale în școli, facilitarea accesului la informații despre igiena orală, cea mai simplă și la îndemână metodă de prevenție, precum și explicarea consecințelor neglijării ei – toate acestea sunt foarte importante pentru o mai bună sănătate orală și, de aceea, ne bucurăm să sprijinim inițiative foarte utile, precum campania Zâmbește România”, a adăugat Rodica Nassar, președinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților.

 Consumul de produse de igienă orală la români: creștere în mediul rural

Cel mai recent studiu de piață arată că, și în 2013, românii au folosit în medie, pe tot parcursul anului, puțin peste 1 tub de pastă de dinți, țara noastră situându-se în continuare la o distanță mare faţă de media europeană.

Totuși, în anul 2013, consumul mediu de pastă de dinți la nivel național a înregistrat o creștere ușoară – influențată de faptul că în mediul rural consumul de pastă de dinți aproape s-a dublat , în timp ce în mediul urban, acesta a scăzut ușor. Astfel, s-a calculat că acum populația rurală folosește 1 tub de pastă de dinți la 3 ani în loc de 6 ani, însă la nivel urban, consumul a coborât la numai 1 tub și jumătate pe an în 2013, față de 2 tuburi în 2012.

De asemenea, studiile de piață arată că la nivel național se folosește în medie, aceeași periuță de dinți timp de 2 ani. În mediul rural, oamenii își schimbă periuța de dinți o dată la 10 ani, mai des în comparație cu datele Nielsen de anul trecut, având acum o perioadă de folosire redusă la jumătate, însă datele sunt în continuare îngrijorătoare. La nivel urban, populaţia folosește acum aceeași periuță de dinți timp de 2 ani, mai mult decât anul trecut, când o aruncau după 1,5 ani.6 În comparație cu datele de la nivel european, 77% dintre germani își schimbă periuța cel puțin o dată la 3 luni.

Aceste rezultate indică în continuare o igienă orală precară a populației şi apar în contextul în care românii susțin că respectă regulile elementare de igienă dentară, declarând că totuși își periază dinții de două ori pe zi.

„Statisticile relevate de studiile Zâmbește România, atât la adulți cât și la copii, sunt corelate cu datele de consum de produse de îngrijire orală. Toate acestea arată că, în lipsa unor programe ample și constante de educare pentru prevenție, începând de la cele mai mici vârste, precum şi în rândul părinților, aceste date se vor perpetua. Prin activitățile pe care le facem an de an, mai ales în rândul copiilor, Zâmbește România urmărește să ajute românii să aibă grijă de dinții lor, iar ei să arate lumii întregi că știu să o facă corect. Generațiile care se formează acum pot modifica statisticile care situează România pe ultimele locuri în clasamentele europene”, a declarat Helen Tomlinson, General Manager GSK Consumer Healthcare România și țările Adriatice.

Cu mesajul „Ai grijă de sănătatea dinților tăi!”, campania Zâmbește România susține cei trei pași esențiali pentru o mai bună igienă orală, ca mijloc principal de prevenție al problemelor dentare:

• periajul dinților de două, maximum de trei ori pe zi

• vizită la dentist în mod regulat

• o dietă sănătoasă și echilibrată, care să includă multe fructe și legume

Campania din România continuă în 2014 cu programe educaționale pe tema igienei orale și un puternic apel la acțiune către consumatori, adresat copiilor, părinților și educatorilor.

Odată cu lansarea noii ediții, Zâmbește România, cu susținerea Aquafresh®, dă startul unei competiții naționale care se adresează copiilor de până în 14 ani, familiilor lor, cât și claselor din școala primară și generală. Competiţia va premia creativitatea și umorul în modul de a arăta cum își îngrijesc dinţii zi de zi. Premiile sunt pe măsură: o excursie la Disneyland împreună cu familia (pentru categoria „Familii”), respectiv 10 premii în valoare de 500 euro (pentru categoria “Școală”) pentru dotarea claselor.

Înscrierile se fac în perioada 20 martie 2014 – 20 aprilie 2014 inclusiv, prin intermediul aplicației de pe www.zambesteromania.ro sau pagina de Facebook Zâmbește România.

Prin Campionatul Naţional de Periaj, Zâmbește România urmărește să disemineze exemple corecte și să popularizeze obiceiurile de igienă orală în rândul copiilor, prin ideea că periajul poate fi distractiv. La finalul proiectului, micii campioni vor avea ocazia să facă parte și dintr-un film-tutorial despre obiceiurile corecte de igienă orală, prin care Zâmbește România să arate lumii întregi că românii știu și pot avea grijă corect de dinții lor.

Campionatul Național de Periaj reprezintă, totodată, prima competiție de educație alternativă a copiilor pentru o igienă orală corectă.

Pe durata anului 2014, Zâmbește România va include și un program de educare în școli din întreaga țară, derulat alături de specialiști în igiena orală. Peste 20.000 de copii vor beneficia, în cadrul programului, de sfaturi privind igiena orală și seturi complete pentru îngrijirea dinților, formate din pastă și periuță de dinți.

Pe lângă activitățile educaționale, începând cu 1 aprilie 2014 și până la finalul anului, vor fi oferite consultații gratuite în cabinete stomatologice din întreaga țară, ușor de rezervat prin intermediul site-ului www.zambesteromania.ro. În plus, în acest an, o parte din cabinetele stomatologice din campanie vor oferi și detartraje gratuite.

În luna septembrie, Zâmbește România va continua programul Caravanei Naționale „Rabla pentru Periuța Ta” în 7 orașe mari din țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *