manuale 1Ministerul Educaţiei Naţionale doreşte continuarea şi definitivarea procesului de modernizare a manualelor şcolare prin diversificarea formelor şi revizuirea conţinutului acestora, se arată într-un comunicat. În acest sens, a fost iniţiată procedura de evaluare şi licitaţie pentru manualele de clasa I şi a II-a, în baza Metodologiei privind evaluarea/reevaluarea, aprobarea, achiziţionarea şi gestiunea manualelor.

Potrivit oficialilor ministerului, noile manuale vor fi adaptate nevoilor elevilor şi ale societăţii secolului al XXI-lea, pe baza unui proces demarat în premieră în România, şi vor asigura creşterea calităţii procesului educaţional, prin respectarea standardelor europene şi racordarea la exigenţele societăţii contemporane.

Pentru clasa Işi a II-a vor fi asigurate manuale noi la materiile Comunicare în limba română, Comunicare în limba maternă, Matematică şi explorarea mediului, Limba modernă şi Religie.

Manualele şcolare vor avea atât o variantă tipărită, cât şi o variantă digitală, iar elevii vor primi ambele formate. Acestea vor fi realizate în două volume, structurate astfel încât să acopere întreaga programă şcolară, fiecare însoţit de un CD/DVD cu formatul digital.

Varianta digitală a manualelor va fi accesibilă şi pe platforma www.manuale.edu.ro. Platforma va conţine o aplicaţie software dedicată, care va cuprinde, într-o bibliotecă virtuală, variantele online ale manualelor şcolare pentru toate disciplinele şi modulele de pregătire.

Manualele vor fi valabile timp de 4 ani, începând cu primul an de după încheierea sesiunii de evaluare, cu posibilitatea de extindere pentru încă doi ani şcolari, cu condiţia reevaluării lor. Acestea vor fi supuse unui proces periodic de analiză pe perioada viabilităţii acestora.

La licitaţia pentru selectarea proiectelor de manuale pot participa ca ofertanţi autori individuali, grupuri de autori şi unităţi economice care au capacitate de realizare şi distribuție a manualelor şcolare.

Transparenţa procesului de modernizare a manualelor este asigurată de procedurile şi metodologia pe care MEN le-a discutat public cu toţi actorii interesaţi.

Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), aflat în coordonarea MEN, este instituţia responsabilă de procedurile de organizare, desfăşurare, selectare şi achiziţionare a manualelor şcolare.

Detalii şi calendarul privind asigurarea cu manuale şcolare pentru clasele I ş a II-a pentru anul şcolar 2014-2015 se regăsesc în documentele ataşate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.