V052_Nebu_U22_Copil-400x400După o iarnă grea şi geroasă în care alimentaţia săracă în vitamine lasă amprente asupra imunităţii organismului, primăvara este un sezon favorabil declanşării sau agravării afecţiunilor respiratorii. Incidenţa răcelilor, a crizelor astmatice sau a gripelor este crescuta în această perioadă, nu neapărat din cauza temperaturilor reduse, cât mai degrabă din cauza deficitului de vitamine şi minerale existent în organism.

Răceala şi gripa sunt două afecţiuni foarte frecvente, des întalnite în rândul persoanelor tinere sau vârstnice. În cazul răcelilor, putem vorbi mai mult despre afecţiuni ale sistemului respirator, ale caror simptome sunt mai “blânde” decât cele ale gripei. Cu toate acestea, răcelile, chiar şi cele mai uşoare, nu trebuie ignorate, ci tratate corespunzător pentru ca problemele respiratorii să nu se transforme în infecţii bacteriene grave ale întregului aparat respirator (otite, sinuzite, bronşite, viroze, pneumonii).

Pe lângă suplimentele alimentare necesare creşterii imunităţii și prevenirii îmbolnăvirilor, există şi o serie de măsuri eficiente care grăbesc procesul de vindecare. Copiii, care sunt cel mai des afectaţi de probleme respiratorii în perioadele friguroase, precum şi la început de primăvară, pot fi trataţi corespunzător, dar doar la recomandarea medicului, folosind terapia cu aerosoli artificiali.

Gradul de eficacitate al produselor medicamentoase administrate prin inhalare este mult mai ridicat decât în cazul administrării pe cale orală sau injectabilă. Nebulizatoarele, un ajutor real pentru pacienţii cu astfel de afecţiuni, sunt dispozitive care transformă substanţele medicamentoase in microparticule de lichid (vapori), ce pot fi inhalate, asigurând o absorbţie rapida si eficientă a substanţei medicamentoase de către organism.

c28px300dpiNebulizatorul OMRON C28 Plus garantează un grad ridicat de eficienţă, asigurând integral prezenţa medicamentului în caile respiratorii şi utilizarea acestuia în proporţie de 99%. OMRON C28 Plus este disponibil atât în farmaciile Sensiblu, HelpNet, Dona, Catena, Belladona, Richter, Centrofarm, cât şi în farmaciile independente sau magazine de tehnică medicală.

Profita de promotia Omron. Achiziționeaza Nebulizatorul OMRON C28 Plus si primesti CADOU o mostră de Apisan Forte de 50 g.

Apisan Forte este un supliment nutritiv românesc, preparat din produse apicole de calitate deosebită, netratate termic și fără conservanți, care:

  • Susține dezvoltarea organismului copiilor în perioada de creștere;
  • Stimulează întărirea imunității;
  • Combate constipația, colita, indigestia;
  • Are rol hepatoprotector și cardioprotector.

OMRON, lider mondial în producţia şi vânzarea dispozitivelor medicale, asigură tehnologii avansate de automonitorizare a sănătăţii, cu scopul de a preveni şi ameliora afecţiuni frecvente precum cele respiratorii, tulburări de metabolism, obezitate, hipertensiune arterială, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.