157 – numarul partiilor de schi omologate din Romania

schiNumărul pârtiilor de schi omologate din România a crescut de la 146 în sezonul de iarnă 2012-2013 la 157 în această iarnă, fiind localizate în 16 județe ale țării, a anunțat marți, într-o conferință de presă la Brașov, Anca Stănilă, managerul proiectul “i-Tour Schi”.

“Am ajuns la ediția a patra care aduce o serie de noutăți, atât în privința materialelor de informare turistică care au fost redesenate și au un design mult mai atractiv, cât și la numărul de domenii schiabile promovate în România, și anume 41. Este cel mai amplu și cel mai coerent proiect din țară care acoperă 16 județe cu informații corecte și nepărtinitoare. În anul 2014 colaborăm mult mai bine cu administratorii pârtiilor de schi și dorim să aducem mai multe informații inclusiv în partea on-line, unde am dezvoltat o hartă interactivă a pârtiilor de schi din România”, a spus Anca Stănilă, citata de Agerpres.ro.

În cadrul ediției a patra a proiectului menționat, de informare și promovare gratuită a pârtiilor omologate, s-a reușit pentru prima dată distribuirea de materiale de informare turistică către toți administratorii de pârtii de schi și administratorii instalațiilor de transport pe cablu, dar și în locurile de urcare în instalațiile de transport pe cablu.

Potrivit managerului de proiect, i-Tour Schi 2014 mai înseamnă și 220.000 de pliante gratuite cu hărțile celor 157 de pârtii de schi din 16 județe, din care 100.000 au fost împărțite pe Valea Prahovei. În județul Brașov sunt patru domenii schiabile la Predeal, Poiana Brașov, Cheile Grădiștei și Bran-Zănoaga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *