MTS - Prezentare raport de activitate 2013 - 1Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu a susţinut duminica o conferinţă de presă, în cadrul căreia a prezentat raportul de activitate al ministerului pe care îl conduce pentru anul 2013.

Ministrul Nicolae Bănicioiu a prezentat activităţile Ministerului pentru 2013, dar şi programele şi proiectele propuse pentru anul viitor.

“Încă de la început de an 2013, am identificat problemele cu care se confruntă sportul românesc şi domeniul de tineret, şi am încercat să luăm măsuri care încep să dea rezultate, încă din primul an de mandat. Vă anunţ cu bucurie că Hotărârea de Guvern 888/2013, am introdus noţiunea de antrenor naţional şi alte măsuri aşteptate de sportivi şi de mişcarea sportivă din România de peste 20 de ani. Marea noastră problemă era că până acum nu puteam plăti antrenorii naţionali şi nici sportivii loturilor naţionale. Practic noi nu încurajam decât pe cei care se lăsau de sport, şi nu pe cei care îşi doreau să practice. Este foarte bine că apreciem performanţa, dar important este să încurajăm şi pe cei care sunt încă în activitate. Am acordat indemnizaţie pentru antrenor naţional prin Ordin de Ministru, iar banii vor ajunge în cuantum de 4 indemnizaţii pentru sportivii care îi antrenează, putând atinge suma de 7200 lei/lunar, neimpozabili. Antrenorii naţionali care vor fi recompensaţi în anul 2013, vor fi cei care au obţinut locurile 1-6 la Londra. Aceste indemnizaţii vor fi acordate începând în luna aceasta”, a declarat ministrul Tineretului si Sportului.

El a spus ca pentru 2014 vor fi luate în considerare Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene. Colectivul tehnic, cel care contribuie la reuşită în competiţii, va primi o indemnizaţie în cumul de 150% din suma primită de antrenorul naţional.  “Este pentru prima dată în istorie, după anul 1990, când în sport avem un act normativ privind acestă indemnizaţie, prima oară când un antrenor este remunerat pentru performanţă. Pentru sportivi, indemnizaţia va fi echivalentul indemnizaţiei de merit acordată de Academia Română, în cunatum de 1800 lei/lună. Sportivii primeau indemizaţii pe perioade scurte, de acum va fi lunară. Banii sunt din fonduri poprii, am reuşit, cu o bună administare a ministerului să fie plătite din fonduri proprii. Speranţa mea pentru viitor este că aceste lucruri vor constitui stimulente pentru cei care vor face performanţă în România. Tot în această notă vă aduc aminte, că este prima oară când a fost modificat un act normativ am putut premia calificarea la un Campionat Mondial, cum a fost cel al handabalului. Până acum, chiar dacă banii existau, nu exista un act normativ care să justifice distribuirea lor. Tot în acest an, am decis să susţinem procedurile pentru ca România să organizeze meciuri de fotbal din Campionatele Europenetele 2020. Guvernul a fost de acord şi a organizat un comitet interministerial, pe care îl conduce domnul Vicepremier Gabriel Oprea. O altă reuşită, este faptul că în 2014 se va desfăşura în România turneul WTA, care se desfăşura până acum la Budapesta. Pentru spijinul acordat le mulţumesc Federaţiei de Tenis şi domnului Cosac. Acest turneu va aduce promovare ţării prin valoarea lui. Anul 2013 a introdus şi a finanţat din fonduri proprii programul Pierre de Coubertin, care are ca scop depistarea tinerelor talente pentru performanţe sportive. Marea problemă a sportului este lipsa tinerilor care vin către sportul de performanţă, iar prin introducerea acestui proiect, sperăm să atragem cât mai mulţi tineri pentru a face performanţe. Împreună cu Ministerul Dezvoltării, am reuşit să introducem programul de reabilitare a complexurilor naţionale pentru a îmbunătăţii sportul românesc. Mă bucur că am reuşit să rezolvăm situaţia patinoarului Flamaropol, o altă problemă dezbatută de noi în acest an, o problemă de suflet. Până acum acesta nu a fost finanţat, nici de federaţia care l-a avut în administare, şi nici de minister, astfel patinoarul a ajuns într-o stare în care nu se mai putea garanta siguranţa celor care intrau în el. Cu ajutorul Primăriei Bucureşti, am transferat acest patinoar către Consiliul General, care efectueză deja un studiu pentru a putea fi utilizabil din nou¨, a precizat ministrul.

Oficlialul a precizat ca tot în 2013, cu ajutorul Guvernului s-a demarat autorizarea construcţiei Sălii Polivalente Bucureşti. Luna aceasta a fost semnat memorandumul cu Primăria Capitalei, iar Guvernul s-a angajat să sprijine financiar această construcţie. ”Împreună cu antrenorii lotului naţional de gimnastică, domnul Bellu şi doamna Bitang, am reuşit să semnăm un parteneriat cu mai mulţi factori de răspundere pentru a demara în 2014 programul de relansare a gimanasticii feminine. Tot anul acesta am reuşit să acordăm indemnizaţia de merit şi pentru gloriile din fotbalul din 1986, Duckadam şi Majaru, în conformitate cu recomandările Comisiilor Europene”.

Tot în cadrul conferinţei, ministrul Nicolae Banicioiu a menţionat şi o parte din competiţiile la care România a participat în 2013: “În cadrul Jocurilor Francofoniei, unde s-au întrecut peste 3000 de sportivi, România a câştigat 23 de medalii, 9 de aur şi 10 de argint. În luna februarie a avut loc la Braşov Festivalul Olimpic al Tineretului European organizat în februarie 2013, împreună cu Comitetul Olimpic Sportiv Român. Le mulţumesc domnilor Morariu şi Dobrescu pentru implicarea în acest proiect, împreună am reuşit să avem cea mai mare competiţie organizată în România după anul 1981”.

Nicolae Bănicioiu a apreciat activitatea din domeniul de tineret, decalrând: “Dupa 12 ani în care astfel de document a lipsit, Ministerul Tineretului şi Sportului a lansat în dezbatere publică, Strategia Naţională pentru Tineret 2014-2020, chiar cu ocazia Zilei Internţionale a Tineretului,12 august. În urma taberelor organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului au beneficiat aproape 45.000 de tineri. În vacanţa de vară, la nivelul ţării, prin Direcţiile Judeţene pentru Tineret şi Sport, au fost prezenţi 30.000 de tineri, în cele 57 de tabere reintroduse prin reabilitare şi întreţinere. La acest cuantum s-a adunat şi tabăra olimpicilor naţionali şi internaţionali. Premiera în acest an a fost că am organizat tabăra pentru copii cu dizabilităţi şi tabere pentru copii şi tineri din centrele de plasament. În domneiul tineretului menţionez două dintre cele mai importante evenimente din acest an. Salonul Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică pentru Tineret 2013. Au concurat peste 30 de echipe de tineri pentru invenţia anului. Evenimentul s-a bucurat de un real succes. Având peste 100.000 de vizitatori. Un al doilea eveniment a fost “Cultura Cucuteni – valori regăsite ale preistoriei europene”, deşi expoziţia a avut loc în perioada de vară, când tinerii, studenţii sunt plecaţi în vacanţă, ne-au trecut pragul în doar două luni peste 50.000 vizitatori, dintre care 30.000 de tineri. La fel ca şi la sport, reuşitele de anul acesta mă fac să fiu mai optimist şi în 2014 şi să continuam în aceaşi notă corectă şi pozitivă. Aduc mulţumiri întregului colectiv al Ministerului şi al Direcţiilor Judeţene pentru Sport şi Tineret pentru faptul că au fost dedicaţi, şi astfel am reuşi să facem atât de multe lucruri bune”.

Raportul de activitate al Ministerului Tineretului şi Sportului poate fi gasit pe site-ul www.mts.ro.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.