elvetiaCopiii din internatele din subordinea Ministerului Educaţiei vor beneficia şi în vara anului 2014 de un sejur de două săptămâni în tabăra de vară swisscor din localitatea Fiesch, cantonul Valais, Elveţia. Copiii se vor afla la odihnă la invitaţia Fundaţiei swisscor, în perioada 14-28 iulie 2014.

Acest subiect a fost discutat în cadrul întrevederii viceministrului Educaţiei, Liliana Nicolaescu-Onofrei cu reprezentantul Fundaţiei swisscor, Jörg Rikenmann, potrivit Adevarul.ro. Liliana Nicolaescu-Onofrei a exprimat mulţumiri Fundaţiei swisscor pentru sprijinul acordat copiilor. „Datorită efortului depus de specialiştii fundaţiei, copiii au avut parte de o ameliorare a sănătăţii şi au trăit experienţe culurale noi. Ministerul Educaţiei împreună cu ministerele de resort vor acorda sprijinul necesar pentru buna desfăşurare a taberei de vară din anul 2014“, a spus viceministrul.

Potrivit lui Jörg Rikenmann, echipa medicală a taberei va investiga starea sănătăţii copiilor, le va oferi suporturi şi aparate adaptate pentru afecţiuni ale aparatului locomotor, văzului, auzului, dinţilor. „În perioada următoare vor fi selectate instituţiile rezidenţiale, copiii şi însoţitorii adulţi“, a menţionat Jörg Rikenmann.

Tabăra medicală de vară swisscor 2014 se află la a V-a ediţie. Anterior, în total 327 de copii moldoveni din instituţiile rezidenţiale s-au aflat în taberele de vară medicale swisscor în anii 2007, 2010, 2012 şi 2013.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.