sf_ap_andreiNoaptea ce precedă ziua Sfântului Andrei – unul dintre apostolii lui Iisus, creştinătorul neamului românesc- este asociată în tradiţia populară cu strigoi, farmece de dragoste, ghicirea ursitului şi prezicerea rodniciei anului care vine, marcând totodată debutul sărbătorilor de iarnă, care vor continua cu Sfântul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, şi se vor încheia de Bobotează, pe 6 ianuarie.

Potrivit Mediafax.ro, Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei (nume care derivă din cuvântul grecesc Andreas, care înseamnă “viteaz” sau “bărbătesc”) apare, deopotrivă, pe 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.

În noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului.

“Andrei cap de iarnă” (aşa cum i se spune în Bucovina) permite producerea unei îmbinări între lucrurile malefice şi cele benefice, dispărând hotarul dintre ele. Astfel, în noaptea Sfântului Andrei, “umblă strigoii” să fure “mana vacilor”, “minţile oamenilor” şi “rodul livezilor”. Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo. În această noapte, aceste spirite devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire.

În aceste condiţii, usturoiul este folosit întru apărarea gospodăriei – uşile şi ferestrele casei, grajdurile, coteţele erau unse cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele sau se atârnau cununi împletite de usturoi.

Ca mijloace de protecţie faţă de strigoi se mai folosesc firimituri de pâine împrăştiate în curte – pentru ca duhurile să nu intre în casă după mâncare – şi candele aprinse lângă icoane. Animalelor din gospodărie li se pune în hrană busuioc sfinţit şi în apă agheasmă. De asemenea, se descântă droburi de sare, care se îngroapă sub grajd, pentru a fi scoase la suprafaţă de Sfântul Gheorghe (23 aprilie), fiind folosite la hrana animalelor, tot pentru a le proteja de duhuri rele.

În noaptea Sfântului Andrei se poate prevedea cât de rodnice vor fi livezile şi ogoarele. Oamenii aduc în casă crenguţe de vişin, le pun în apă şi, dacă înfloresc până la Crăciun, vor avea un an bogat. Un alt mijloc este semănarea de grâu în mici vase sau folosirea a 12 cepe (pentru cele 12 luni ale anului) lăsate în pod până la Crăciun – cele stricate sunt semn de lună ploioasă, cele încolţite sunt semn de bogăţie.

Fetele care vor să-şi afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfinţit, astfel încât chipul acestuia să le apară în vis, apelează la “făcutul cu ulcica”, folosind un vas nou de lut, cărbuni încinşi şi incantaţii magice, sau, la miezul nopţii, se uită într-un pahar cu apă “neîncepută”, aşezat pe cenuşă, în care lasă să cadă o verighetă sfinţită. În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână.

Pe de altă parte, condiţiile meteorologice din noaptea Sfântului Andrei pot prevesti cum va fi iarna, care nu va fi grea, dacă afară este senin şi cald. În schimb, un cer întunecat, cu lună plină, ninsoare sau ploaie sunt semn de iarnă cu troiene mari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.