batmanUn băiat în vârstă de cinci ani, bolnav de leucemie, a devenit eroul zilei la San Francisco, îmbrăcându-se cu pelerina şi masca lui Batman pentru a elibera oraşul de nelegiuiţi, sub privirile a mii de fani, potrivit Rtl.be.

Miles Scott, a cărui leucemie a fost diagnosticată la vârsta de 18 luni, a fost aclamat pe străzile oraşului, în timp ce îl căuta pe maleficul Riddler, cu ajutorul unui Batman în mărime naturală. Evenimentul, organizat de fundaţia Make-a-Wish – care îndeplineşte dorinţele copiilor cu boli grave -, a atras un public numeros, chiar şi pe preşedintele american Barack Obama care a apărut într-o înregistrare video publicată pe contul de Twitter al Casei Albe: “‘Bine jucat, Miles! Gotham este salvat!”.

Aventurile lui ‘Batkid’ au fost însoţite de poliţia din San Francisco care s-a implicat încredinţând băiatului sarcina dificilă de a-l pune la pământ pe Riddler, cu ajutorul mai multor ofiţeri.

Sportivii au salutat şi ei evenimentul. ‘Eroul nostru a sosit. Străzile din San Francisco sunt salvate şi în siguranţă!’, au scris pe Twitter membrii echipei de fotbal american din oraş, SF 49ers.

‘Batkid’ a provocat imediat senzaţie pe reţelele sociale şi a fost prezentat la toate posturile de televiziune de pe teritoriul SUA. Locuitorii din San Francisco au răspuns în număr mare, mii dintre aceştia venind să îl sărbătorească pe micul erou în Union Square, piaţa centrală a oraşului.

Miles Scott, a cărui leucemie este în remisie, urmează să primească din mâinile primarului Ed Lee cheia oraşului San Francisco.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.