concurs profesoriConcursurile pentru ocuparea posturilor de inspectori şi de directori vor fi organizate eşalonat, din 2014, timp de 18 luni, a declarat, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, joi, la conferinţa privind “Starea învăţământului în Municipiul Bucureşti”. Pricopie a fost întrebat de preşedintele de onoare al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Doina Leca, cum se aşteaptă să fie stabilitate în învăţământ atâta timp cât inspectorii şcolari şi directorii de unităţi ocupă posturile prin delegare de ani de zile.

Ministrul a precizat că sunt aproximativ 20.000 de funcţii de conducere în sistemul de educaţie pentru care trebuie organizat concurs, fiind în prezent ocupate prin delegare, în condiţiile în care ultimul concurs a fost organizat în urmă cu şase ani. “Nu vom putea organiza odată 20.000 de concursuri”, a spus Pricopie, menţionând că, în principiu, primele concursuri vor fi cele pentru inspectorii şcolari, urmate de cele pentru directorii de licee, potrivit Mediafax.

Concursurile pentru ocuparea funcţiilor de conducere în şcoli generale şi grădiniţe vor fi organizate în ultima etapă, după reorganizarea unităţilor cu efective reduse, a mai precizat ministrul, arătând că, “din păcate, populaţia şcolară este în scădere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.