23andmeMulţumită companiilor specializate în „genomica personală”, precum 23andMe, devine tot mai uşor de aflat cine suntem cu adevărat. Este posibil, însă, ca aceeaşi tehnologie să ne permită într-o bună zi să decidem cine vor fi bebeluşii noştri, chiar înainte ca aceştia să se nască? Această întrebare rezultă dintr-un nou brevet acordat de autorităţile americane, brevet care acordă companiei 23andMe drepturile asupra unui sistem ce permite părinţilor să aleagă trăsăturile viitorilor lor copii înainte de a efectua un tratament de fertilitate, relateaza Realitatea.net.

Din 2009, compania 23andMe oferă un serviciu intitulat „Inheritance Calculator” (Calculator de moştenire), care permite părinţilor să vadă probabilitatea ca viitorul lor copil să moştenească anumite trăsături, de la părul şaten până la intoleranţa la lactoză.

Acest nou brevet, pentru care compania a aplicat în 2008, se referă la tehnologia care este folosită în cadrul acelui calculator. Cu toate acestea, brevetul merge şi mai departe, descriind un sistem care ar permite părinţilor să şi definească preferinţele în ceea ce priveşte o plajă de trăsături, de la unele medicale („Prefer un copil cu o probabilitate ridicată de a trăi mult”) până la unele estetice („Prefer un copil cu o probabilitate ridicată de a avea ochi albaştri”).

Sistemul, conform brevetului, ar putea fi folosit pentru „a identifica un donator preferat dintr-o serie de donatori”, pe baza informaţiilor genetice. O femeie care este supusă fertilizării in vitro cu sperma obţinută de la un donator ar putea, spre exemplu, să-i ceară companiei 23andMe să analizeze profilul său genetic şi pe cel al mai multor donatori pentru a-i recomanda donatorul care are cele mai mari şanse de a-i oferi un copil cu trăsăturile pe care şi le doreşte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.