ortopediePreședintele Asociației Române a Traumatologilor și Ortopezilor Pediatrici, prof. dr. Gheorghe Burnei, a declarat vineri, cu prilejul celui de-al VI-lea congres național, că în România, anual, 40 de copii sunt descoperiți cu forme de cancer osos.

“În intervalul 1995-2013, în secția de chirurgie și ortopedie pediatrică a Spitalului Marie Curie au fost tratați 103 copii cu tumori osoase maligne. În același interval au fost endoprotezați 28 de cazuri. Rata totală de supraviețuire peste 5 ani este de 48%. Rata supraviețuirii la cei diagnosticați tardiv este de 13%, în timp ce rata de supraviețuire la copiii endoprotezați este de 64%. În România, anual, aproximativ 40 de copii sunt diagnosticați cu forme de cancer osos. Concret, ar trebui luate măsuri ca toții copiii să fie diagnosticați precoce, să se prezinte într-un stadiu în care tratamentul oncologic făcut înaintea tratamentului operator o să permită după aceea tratamentul chirurgical, adică să fie rezecată tumora în bloc, să fie endoprotezată”, a spus medicul, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, cele mai scumpe proteze pentru copii cu cancer osos costă între 40.000 și 60.000 de euro, iar cele mai ieftine — aproximativ 14.000 de euro, însă acestea din urmă necesită două intervenții chirurgicale și de cele mai multe ori părinți nu sunt de acord.

“În clinica noastră se prezintă anual 20 de cazuri; dintre acestea, șapte sau cel mult 12 ar trebui operate, restul se prezintă tardiv, nu mai ajung să fie reprotezate pentru că se face amputație. Ajung târziu din cauza lipsei de educație, a unei lipse de organizare a sistemului, lipsă de cunoștințe din cadrul centrelor județene”, a spus Burnei.

El a precizat că sunt trei spitale care fac endoprotezări modulare: două clinici în București și o clinică din Iași. “Pentru viitor să se facă un program special, să fie organizat poate un centru pentru partea de Sud, Dobrogea-Muntenia-Oltenia, un centru pentru partea de Vest, pentru Transilvania, și un centru pentru Moldova sau poate un singur centru național. Ar fi păcat, pentru că personalul medical existent în țară are capacitatea pentru a asigura o asistență medicală de înalt nivel și putem obține rezultatele pe care le obțin și ceilalți. Mai mult de 30% din pacienți se prezintă din timp. Ceilalți 70% ajung într-un stadiu tardiv”, a mai afirmat prof. dr. Burnei.

Șeful Asociației Române a Traumatologilor și Ortopezilor Pediatrici a criticat programul de protezare, susținând că a fost deficitar.  “Într-un an au fost subvenționate 4-5, în al doilea an — 1-2, după aceea nu s-a mai subvenționat. Din discuțiile pe care le am și pe care le vom avea cu siguranță există posibilitatea să trecem la un regim normal de tratament al acestor copii și să obținem rezultatele deosebite”, a spus Gheorghe Burnei.

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Cristian Bușoi, prezent la eveniment, a apreciat că este necesar un centru național pentru tratarea tumorilor la copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.