ceaiO serie de manifestări artistice şi culinare, în ceainării şi cafenele bucureştene, dar şi o expoziţie de ceai, cafea şi accesorii de veselă şi obiecte decorative la Sala Dalles, vor avea loc, între 14 şi 20 octombrie, în Bucureşti, la cea de-a cincea ediţie a Festivalului Ceaiului şi Cafelei.

Potrivit unui comunicat remis Medifax, Tea&Coffee Festival promovează consumul de ceai şi cafea, punând accent pe tradiţiile şi ritualurile servirii lor. Pe parcursul celor şapte zile, festivalul va aduce în prim plan elemente culturale şi gastronomice din ţările cu tradiţie în cultivarea şi producţia de ceai şi cafea, precum şi în prepararea şi prezentarea unor băuturi pe baza acestora.

Printre manifestările care vor avea loc în această perioadă se numără spectacole de teatru, concerte, demonstraţii şi ateliere de dans, ateliere de arte vizuale, ceremonii de servire a ceaiului şi cafelei practicate în India, Turcia, Brazilia, China, Coreea de Sud, Argentina, Marea Britanie şi Japonia.

Festivalul va cuprinde o zi specială, “Ziua copiilor care iubesc ceaiul”, desfăşurată pe 19 octombrie, cu începere de la ora 16.00, la Caffe D’arthe (str. Popa Nan, nr.7). Pe parcursul a patru ore, cei mici vor avea parte de multă distracţie la atelierele de creativitate pentru copii (pictură, modelaj în lut, reciclare creativă, accesorizare), atelierele de dans şi de bune maniere.

Festivalul va aduce în prim plan muzica tradiţională şi modernă, între care recitaluri de vioară, recitaluri de tambur şi goarnă, muzica indiană, chinezească, demonstraţii de taiko (tobe japoneze), teatru, demonstraţii şi lecţii de dans precum tango argentinian, capoeira (dans tradiţional brazilian), dans indian marca Bollywood, dans tradiţional şi modern sud-coreean.

De asemenea, vor exista ateliere de gastronomie şi degustări de delicii (prăjituri, fursecuri, baclavale şi deserturi “raw”), ceai şi cafea, aparţinând bucătăriilor indiană, coreeană, chinezească, turcească, italiană şi libaneză, dar şi de caligrafie coreeană şi japoneză, de Ebru (pictură pe apă specifică Turciei), de origami, de tatuaj cu henna, pictura pe ceramică şi scriere creativă.

Festivalul Ceaiului şi al Cafelei se va termina printr-o expoziţie la Sala Dalles. În ultimele trei zile ale Tea&Coffee Festival, între 18 şi 20 octombrie, în centrul Capitalei, la Sala Dalles, va avea loc expoziţia de ceai, cafea, accesorii şi gastronomie. Aceasta va fi deschisă publicului larg între orele 10.00 şi 20.00. La standurile expoziţiei, vizitatorii vor putea găsi diverse sortimente şi soiuri, produse şi accesorii folosite la prepararea şi servirea ceaiului şi cafelei.

Pe parcursul expoziţiei de la Sala Dalles vor avea loc demonstraţii culinare, de “latte art” (arta de a desena în cafea) şi de preparare a cocktailurilor din ceai şi cafea, de către unii dintre cei mai buni barista (specialişti în prepararea cafelei şi băuturilor pe bază de cafea, n.r) din ţară.

Tot în spaţiul expoziţional se vor desfăşura alte momente artistice, precum concerte şi demonstraţii de dansuri tradiţionale, ateliere de artă vizuală, degustări de produse tradiţionale şi prezentări care fac trimitere la elemente ale culturii ţărilor cu tradiţie în producerea, prepararea şi consumul de ceai şi cafea.

Festivalul se va desfăşura în nouă locuri: Agra Palace (Mântuleasa, nr. 6), Piaţeta Cocor Store, Tête á Tête Cafenea (Parcul Herăstrău, lângă Gradina Japoneză), Godot Café -Teatru (Str. Blănari nr. 14), Café Verona – Cărtureşti (str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15), Mille Sapori (Băneasa Shopping City), Cafepedia Romană (str. Pictor Verona nr. 2), Caffé D’arthé (Popa Nan, nr.7), Serendipity (str. Dubrava Rosie nr. 12) şi Salla Dalles. Intrarea la expoziţie este liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.