Banii pe intelesul copiilor

Aproape 11.500 de copii cu vârste cuprinse între opt şi zece ani (din clasele a III-a şi a IV-a) vor avea în programa de studii, începând cu acest an şcolar, o disciplină opţională intitulată „Educaţie financiară“, menită să îi ajute pe elevi să înveţe să facă economii şi să aprecieze valoarea banilor încă de mici.

Ce este numerarul sau bancomatul, cum se calculează rata dobânzii unui credit bancar, care sunt modalităţile de economisire a banilor, dar şi cine sunt personalităţile de pe bancnotele de un leu sau de cinci lei sunt doar câteva dintre noţiunile cu care ar trebui să rămână elevii după ce vor învăţa, timp de o oră pe săptămână, lecţiile de educaţie financiară. Modulul opţional de educaţie financiară a fost aprobat pentru anul şcolar 2013/2014, printr-un ordin emis de ministrul educaţiei naţionale. În cadrul acestui proiect, beneficiarii „direcţi“ vor fi 11.500 de elevi şi 500 de profesori din toată ţara, care au optat până în prezent pentru acest opţional, potrivit Zf.ro

Proiectul de introducere a educaţiei financiare încă din şcoala primară este o iniţiativă a Ligiei Georgescu-Goloşoiu, consilier în Direcţia Patrimoniu şi Investiţii din cadrul Băncii Naţionale a României, care este şi autoarea a trei cărţi care vor fi folosite în cadrul orelor de la clasă: manualul de educaţie financiară, caietul elevului şi ghidul în­vă­ţătorului (elaborat îm­preună cu două învăţătoare care au folosit aceste ma­nuale în anii pre­cedenţi).

„Copiii sunt viitorii consumatori de servicii şi produse bancare, dar şi viitorii manageri şi antreprenori, de aceea ei trebuie să fie informaţi. În 2007 am scris primul manual de educaţie financiară, iar în anul şcolar 2009/ 2010, manualul de educaţie financiară şi caietul elevului au fost folosite pentru prima dată în cadrul cursurilor opţionale la clasele a III-a şi a IV-a. În anul şcolar trecut (2012/ 2013), erau deja aproape 1.200 de elevi care au învăţat opţionalul la clasă, iar anul acesta numărul cererilor a crescut semnificativ. În prezent, aproape 12.000 de elevi şi cadre didactice din 24 de judeţe sunt implicate în proiect“, a spus Ligia Georgescu-Goloşoiu, care este şi doctor în economie.

Banca Naţională, finanţator al pro­iectului, cumpără manualele, care vor fi distribuite gratuit în şcoli, iar angajaţii din direcţiile regionale ale băncii vor facilita contactul învăţătorilor cu şefii de sucursale bancare (având în vedere că în cadrul acestui opţional este recomandată şi o vizită la bancă). Tot în cadrul acestui proiect a fost realizată şi o revistă de promovare a educaţiei financiare, care este distribuită în bănci şi în inspecto­ratele şcolare. „Scopul final este ca elevii să înveţe să fie mai responsabili şi mai atenţi la cum folosesc banii, să pună valoare pe econo­misire, este de fapt vorba de o schimbare de mentalitate“, a mai spus Ligia Goloşoiu.

Discuţiile pe tema educaţiei financiare au început să fie din ce în ce mai populare şi în mediile interna­ţionale. În luna mai a acestui an, o organizaţie olandeză – Child and Youth Finance International – a organizat la Istanbul cel de-al doilea summit interna­ţional pe tema educaţiei financiare, la care au participat reprezentanţi ai statelor în care se organizează astfel de cursuri, menite să atragă atenţia asupra nevoii de educaţie financiară ca disciplină obligatorie în şcoli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *