money-booksMinistrul Educaţiei, Remus Pricopie, afirmă că în învăţământ nu există doar frauda de la examen şi că fraudă şi evaziune fiscală este şi atunci când cadrele didactice impun anumite materiale auxiliare, el spunând că e “inadmisibil” să se ceară fondul clasei, acesta fiind opţiunea fiecărui părinte.

Prezent, luni, la Ploieşti, unde a participat la deschiderea anului şcolar la un colegiu din oraş, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a afirmat, întrebat fiind ce mesaj are pentru părinţii care sunt nevoiţi să dea bani la şcolile de stat, că acest lucru este “inadmisibil”, relateaza Mediafax.

În acest context, Remus Pricopie a catalogat drept “fraudă” şi “evaziune fiscală” decizia unor cadre didactice de a impune elevilor materiale auxiliare.

“Legea este aceeaşi pentru toţi. Cine nu înţelege să respecte legea… Nu vorbim doar de frauda de la examen. Este aceeaşi fraudă în momentul în care încerci să impui anumite auxiliare. Când cadrul didactic încearcă să impună anumite auxiliare este tot fraudă. Ca să nu mai vorbim de faptul că este şi evaziune fiscală”, a spus Remus Pricopie.

În ceea ce priveşte “fondul clasei” sau “fondul şcolii” pe care părinţii în plătesc în multe unităţi de învăţământ, ministrul Educaţiei a spus că o astfel de cotizaţie trebuie să fie opţiunea părinţilor, şi nu o obligaţie.

“Este inadmisibil atunci când se solicită bani la şcoală, aşa-zisul fond al clasei, dar de fapt nu sunt bani fiscalizaţi, nu există chitanţă, nu există transparenţă, iar fondul clasei trebuie să fie un instrument care ţine de opţiunea fiecărui părinte. Eu am doi copii, ambii în şcolile din România, de stat. Ca părinte pot să iau decizia să contribui cu ceva, dar sub nicio formă nu mă poate obliga”, a spus Remus Pricopie.

În acest context, Pricopie a adăugat că, deşi nu a făcut publice toate schimbările de personal din Ministerul Educaţiei, inspectorate şcolare sau şcoli, au fost situaţii în care a făcut astfel de schimbări pe motiv că oamenii nu şi-au făcut datoria.

El a dat ca exemplu faptul că a schimbat-o din funcţie pe directoarea unei şcoli “din nordul ţării”, după ce comitetul de părinţi i-a scris ministrului pe Facebook, iar aspectele sesizate de părinţi s-au confirmat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.