BankruptcyO profesoară de la Şcoala Postliceală Sanitară “Fundeni” din Bucureşti a fost reţinută după ce ar fi cerut şi primit peste 12.000 de lei de la elevele clasei la care era dirigintă, pentru ca acestea să promoveze un examen, aceeaşi măsură fiind luată în cazul a şase eleve, potrivit procurorilor.

Profesoara Mariana Andriescu a fost reţinută joi, pentru luare de mită, şi va fi prezentată Tribunalului Capitalei, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, au precizat, vineri, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Capitalei, potrivit Mediafax.

Alături de ea, au fost reţinute Margareta Nela Mircea, Ginuţa Zuluf, Carmen Gabriela Tone, Marina Liliana Şerban, Andreea Roşu Gheorghiţa şi Emilia Negrilă, eleve în cadrul Şcolii Postliceale Sanitare “Fundeni”, cu vârste cuprinse între 31 şi 44 de ani. Acestea sunt cercetate pentru dare de mită, în scopul promovării examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor din învăţământul postliceal – sesiunea august 2013, potrivit surselor citate.

Procurorii mai spun că, la începutul lunii august 2013, în calitate de membru evaluator într-o subcomisie constituită pentru examenul de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor din învăţământul postliceal din Centrul de examen de la Şcoala Postliceală Sanitară “Fundeni”, profesoara a pretins şi primit 1.300 de lei de la o parte dintre elevele clasei la care era dirigintă, pentru a le pune la dispoziţie câte un subiect pe care acestea să-l susţină la proba practică, indiferent de subiectul extras.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.