scotch-yumTinerele care consumă alcool înaintea primei sarcini riscă mai mult să dezvolte un cancer la sân decât cele care încep să bea după ce au fost însărcinate, arată un studiu american apărut miercuri şi preluat de AFP.   Cercetări publicate deja arătaseră că femeile care consumă băuturi alcoolice în anul premergător sarcinii riscă mai mult să aibă cancer la sân. Până acum nu fusese însă pusă în evidenţă legătura între consumul de alcool dinaintea primei sarcini şi riscul de dezvoltare a acestui tip de cancer, spus autorii studiului publicat în revista Institutului american al cancerului.

Ei arată că ţesuturile mamare sunt deosebit de sensibile la elemente carcinogene în timpul acestei perioade. Cercetătorii au analizat datele medicale ale unui număr de 91.005 infirmiere între 25 şi 44 de ani, fără antecedente de cancer, care au răspuns în 1989 la un chestionar despre consumul de alcool şi modul lor de trai. Femeile au fost observate până în 2009.

Dintre participantele la studiu, 20,4% au spus că nu au consumat deloc alcool înainte de prima sarcină, în timp ce 3,8% au afirmat că au consumat băuturi alcoolice de la moderat la mult. Autorii au constatat 1.609 cazuri de cancer la sân şi 970 cazuri de tumori benigne al sânului în cei 20 de ani de observaţie. Consumul de alcool înainte de prima sarcină, perioadă de vulnerabilitate crescută, duce la un risc mai mare de cancer la sân şi tumori mamare benigne, indiferent de cantitatea de băuturi alcoolice consumată după prima sarcină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.