Ziua Marinei, sarbatorita cu expozitii si muzica de fanfara

ZIUA MARINEIMii de persoane sunt aşteptate să participe, în 15 august, la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei, care vor fi organizate, ca în fiecare an, pe faleza din apropierea Cazinoului din Constanţa.

Potrivit Statului Major al Forţelor Navale Române, ceremoniile prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei vor începe cu o serie de manifestări culturale şi artistice organizate în perioada 9 – 15 august, fiind vorba despre expoziţii de tehnică militară, exerciţii demonstrative, jocuri marinăreşti şi spectacole artistice, informeaza Mediafax.

Festivităţile vor fi deschise vineri, 9 august, în parcul de la City Park Mall din Constanţa, unde, între orele 18.00 şi 21.00, vor fi organizate ateliere interactive cu lucrări de matelotaj, jocuri marinăreşti, dar şi un concert al Muzicii Militare a Forţelor Navale.

Acest program se va repeta şi sâmbătă, când, tot la Constanţa, vor mai fi organizate, în Portul Militar, expoziţii de tehnică şi nave, de pictură cu tematică de marină şi de navomodele, iar la bordul fregatei “Regele Ferdinand” va fi vernisată o expoziţie organizată de Muzeul Naţional Cotroceni. Expoziţii similare vor fi organizate în aceeaşi zi şi în Portul Militar din Mangalia, iar Muzeul Marinei Române, atât Constanţa cât şi filiala Mangalia, va putea fi vizitat gratuit între orele 9.00 – 17.00.

La începutul săptămânii viitoare, vor fi organizate atât în Constanţa cât şi în Mangalia diferite simpozioane dedicate Zilei Marinei, dar şi o serie de ceremonii militare şi religioase, însoţite de depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor neamului.

La Constanţa, pe faleza din dreptul Comandamentului Flotei, vor fi organizate spectacole prezentate de către formaţiile artistice ale Cercului Militar Constanţa şi de către Muzica Militară a Forţelor Navale.

Manifestările din 15 august, când se sărbătoreşte Ziua Marinei, se vor desfăşura, la Constanţa, pe platoul din faţa Comandamentului Flotei Navale, fiind aşteptate să asiste câteva mii de persoane, constănţeni şi turişti.