Ce pariaza britanicii legat de bebelusul regal

betSe numeşte Alexandra – este deci o fată -, cântăreşte între 3,17 kilograme şi 3,6 kilograme şi este brunetă – acesta este portretul robot al “bebeluşului regal” alcătuit de casele de pariuri britanice în aceste zile, când Catherine, ducesa de Cambridge, se pregăteşte să nască, potrivit Mediafax.

Pariorii şi-au nuanţat tot mai mult previziunile în aceste ultime săptămâni, în speranţa de a câştiga lozul cel mare, mizând pe alegerea corectă a sexului, a numelui, a greutăţii la naştere şi a culorii părului viitorului moştenitor al tronului britanic.

Cei mai îndrăzneţi dintre pariori pot încă să opteze pentru un băieţel cu părul roşu, un adevărat mic colos (peste 4,5 kilograme la naştere) cu un prenume de cowboy sau de fotbalist, Wayne – o combinaţie considerată improbabilă, dar care ar aduce multe milioane de lire sterline dacă se va îndeplini.

“Constatăm o mică creştere a cotei în favoarea unui băieţel, însă tendinţa a rămas în continuare orientată spre o fetiţă”, a declarat Gary Burton, de la casa de pariuri Coral. “Sunt cele mai mari pariuri pe care le-am văzut vreodată, în afară de cele din sport şi mai ales din cursele hipice. S-a pariat pe papă, s-a pariat pe diverse reality show-uri, dar aceste pariuri le-au depăşit pe toate”, a explicat Gary Burton.  “Am depăşit pragul de 500.000 de lire sterline (577.000 euro), ca miză de pariu, şi ne îndreptăm direct spre 750.000 de lire sterline (866.000 euro). Cu cât trec zilele, cu atât mizele cresc într-un ritm accelerat”, a adăugat el.

În timp ce mulţi fotografi şi jurnalişti aşteaptă deja de mai multe zile în faţa maternităţii londoneze în care va naşte soţia prinţului William, întrebându-se când va veni pe lume bebeluşul regal, chestiunea legată de prenumele acestuia a atras cele mai multe pariuri.

Având o cotă de 6 la 4 acordată de William Hill, o altă casă care a demarat aceste “pariuri regale speciale” (“royal specials”), Alexandra, care este cel de-al doilea prenume al reginei Elizabeth a II-a, a surclasat prenumele Charlotte (cotă de 6 la 1), al doilea prenume al Pippei Middleton, sora ducesei de Cambridge, şi celelalte nume concurente.

Casa de pariuri Coral a suspendat deja de două ori pariurile pentru prenumele Alexandra, pentru a avea timp să verifice originea unor mize importante înregistrate la un interval de doar câteva ore.  De ce însă Alexandra, în condiţiile în care cuplul princiar britanic a afirmat de mai multe ori că nu cunoaşte sexul bebeluşului lor? Pur şi simplu pentru că ducesa de Cambridge ar fi declarat într-o bună zi că Alexandra este prenumele ei feminin preferat.  Însă acest prenume are inconvenientele sale, cel mai deranjant fiind acela că există deja o prinţesă Alexandra, o verişoară a reginei, în vârstă de 76 de ani.  În plus, Alexandra nu mai este un prenume în vogă, întrucât a ieşit din Top 100 al celor mai populare prenume din Anglia şi Ţara Galilor, potrivit celui mai recent recensământ, organizat în 2011.

“Cineva din Austria a mizat 1.000 de lire sterline (1.155 euro) spunând că va fi un băieţel. Este cel mai mare pariu pe care l-am întregistrat”, a declarat Joe Crilly, purtătorul de cuvânt al casei William Hill.