Se redeschide Muzeul Colectiilor de Arta

Muzeul Colectiilor de ArtaMuzeul National de Arta al Romaniei anunta redeschiderea integrala pentru public a Muzeului Colectiilor de Arta începând cu data de 4 iunie 2013, după un amplu proces de consolidare si renovare a clădirii si după restaurarea unor importante piese din patrimoniul muzeal.

Miercuri, 5 iunie 2013, intrarea este gratuita pentru public.

Programul de vizitare al muzeului este de sambata pana miercuri, orele 11.00-19.00 (in perioada mai – septembrie)/ 10.00-18.00 (in perioada octombrie – aprilie); joia si vinerea este închis. Tarif intreg: 15 lei; bilet combinat (Muzeul Colectiilor de Arta + Galeria Nationala si Galeria de Arta Europeana): 20 lei. In prima miercuri a fiecărei luni intrarea este gratuita.

Muzeul Colectiilor de Arta ( Calea Victoriei nr. 111) este gazduit in cladirea fostului Palat Romanit. Edificiul, a carui constructie a inceput in jurul anului 1812, este unul din reperele importante ale inceputurilor arhitecturii moderne din Bucuresti. Finalizat de catre vistiernicul Grigore Romanit, al carui nume il poarta, palatul a fost supus de-a lungul timpului unor transformari masive, ramanand insă un martor al vietii politice, sociale si culturale a capitalei.

Inaugurat în 1978 ca sectie a Muzeului National de Arta al Romaniei, Muzeul Colectiilor de Arta reuneste intr-un singur asezamant donatiile facute de-a lungul anilor de colectionari cu merite deosebite in pastrarea unui valoros patrimoniu artistic. Din 1986 pana in 2009 muzeul a fost deschis partial pentru public, in diferite formule, iar la începutul anului 2009 muzeul a fost inchis, ca urmare a avansarii lucrarilor de consolidare si restaurare, finantate prin imprumutul oferit Romaniei de catre Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei in vederea reabilitării monumentelor istorice reprezentative.

IMuzeul Colectiilor de Artan urma unei solide reconstructii si reamenajari, fostul Palat Romanit poate valorifica intr-o viziune moderna patrimoniul muzeal pe care il găzduieste. Cele 34 de colectii expuse ocupa acum integral cele trei corpuri ale Palatului Romanit.